Manfred Weber, liderul grupului popularilor europeni (PPE) – cel mai mare grup din Parlamentul European -, s-a declarat marți seară, după întâlnirea cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, ”foarte îngrijorat de situația din România”, subliniind că țara noastră face pași înapoi în ceea ce privește lupta anticorupție.

”Sunt extrem de îngrijorat de situația din România. Am întrebat-o astăzi pe prim-ministrul Viorica Dăncilă despre corupție și despre independența justiției. Vom fi intoleranți în ceea ce privește statul de drept”, a scris Weber pe contul de Twiter.

”România face pași înapoi în ceea ce privește lupta anticorupție și independența justiției este sub presiune. Am văzut în această vară în București oameni bătuți de forțele de ordine și, sincer, asta este inacceptabil. Lupta împotriva corupției nu este un lux, ci modalitatea supremă de a ne apăra cetățenii și afacerile de abuzurile din partea statului. Din acest motiv solicităm de urgență Guvernului român să se oprească din această ofensivă. Suntem alături de cetățenii europeni și vom fi intoleranți în ceea ce privește statul de drept”, a declarat Weber într-o filmare postată pe același cont de Twiter.

În comunicatul transmis de Guvernul de la București după întâlnirea Vioricăi Dăncilă cu Manfred Weber, nu este menționat subiectul corupției și nici nu sunt pomenite îngrijorările Bruxeless-ului vizavi de ofensiva antijustiție din România.

Comisia pentru Libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European va discuta despre statul de drept și justiția din România într-o sesiune extraordinară ce va avea loc luni, 1 octombrie, la Strasbourg, au declarat pentru G4Media.ro surse din PE.

La sesiunea extraordinară a eurodeputaților va participa ca invitat doar Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. La dezbatere nu va participa nici un invitat din România.Dezbaterea din LIBE va avea loc cu doua două zile înainte ca premierul Viorica Dăncilă să participe la o dezbatere pe aceleași teme în plenul Parlamentului European.

Sursa: g4media.ro