Vești proaste pentru cei care au ieșit la pensie pentru limită de vârstă după ce Propunerea legislativă privind reglementarea cumulului pensiilor cu câştigul salarial a trecut recent tacit de Senat. Acești români ar putea avea limitări atunci când vine vorba de cumularea veniturilor din pensii cu câştigurile salariale de la stat. Limitarea cumulului pensiilor cu anumite venituri salariale mai trebuie să treacă de Camera Deputaţilor, care este for decizional, înainte de a ajunge la Iohannis şi a fi publicată în Monitorul Oficial.

Cumul parțial de pensie cu salariu de la stat

Proiectul prevede limitarea cumulării veniturilor din pensii cu cele din salarii provenite de la entităţi de stat până la nivelul salariului minim brut pe ţară, dacă valoarea pensiei nete a beneficiarului depăşeşte nivelul salariului minim brut şi până la nivelul pensiei nete, dacă valoarea acesteia nu depăşeşte nivelul salariului minim brut din acel an.

În propunerea legislativă se precizează că este vorba despre cumulul pensiei pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii, dar şi din sistemele neintegrate în acest sistem (pensii militare, ale poliţiştilor, ale avocaţilor etc.) cu câştiguri salariale sau cu cele asimilate acestora.

Vezi proiectul  adoptat tacit de Senat aici

 Cum se va face calculul de acum înainte

Beneficiarii “dreptului la pensie pentru limită de vârstă aparţinând atât sistemului de pensii cât şi sistemelor neintegrate sistemului public pot cumula cuantumul pensiei nete cu câştigul salarial sau după caz, cu veniturile asimilate acestuia, din exercitarea unei activităţi pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau în baza actului de numire, potrivit legii, în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice centrale sau locale, indiferent de modul de finanţare şi/sau subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritorială, după cum urmează:

Cumul pensie salariu limitat de lege

– până la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, utilizat pentru anul în curs şi aprobat prin Hotărâre de Guvern, dacă cuantumul pensiei nete a beneficiarului dreptului la pensie depăşeşte nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, utilizat pentru anul în curs şi aprobat prin Hotărâre de Guvern;

– în cuantumul pensiei nete aflate în plată dacă cuantumul pensiei nete a beneficiarului dreptului la pensie nu depăşeşte nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, utilizat pentru anul în curs şi aprobat prin Hotărâre de Guvern”.

LISTA COMPLETĂ A ACTELOR NORMATIVE ADOPTATE TACIT DE SENAT prin împlinirea termenului pentru dezbatere și adoptare la 19, 21 si 22 iunie 2019:

  • Proiectul de lege privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative. (L187/06.05.2019)
  • Proiectul de lege privind activitatea de emitere de monedă electronică. (L188/06.05.2019)
  • Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. (L189/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011. (L194/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru completarea art. 7 din Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile. (L195/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. (L197/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi a Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale în scopul armonizării prevederilor acestor legi cu
  • reglementările legislative interne şi internaţionale în domeniul nuclear. (L198/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea art. 7 şi 10 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare. (L200/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 220/2018 privind transmiterea unor suprafeţe de fond forestier din grupa I funcţională – vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale. (L201/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă privind reglementarea cumulului pensiilor cu câştigul salarial. (L202/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (30) şi (345) ale art. 9 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996. (L203/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 5 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii. (L204/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă privind transmiterea unor bunuri imobile din domeniul public al statului român şi din administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”- Administraţia Bazinală de Apă Jiu, în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale comuna Bratovoeşti, judeţul Dolj şi în administrarea Consiliului local Bratovoeşti. (L205/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru completarea art. 22 din Legea 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare. (L207/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru completarea art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. (L208/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor. (L211/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru introducerea disciplinei „Educaţie şi cultură media” în învăţământul preuniversitar. (L212/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. (L213/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea LEGII-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. (L215/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă privind modificarea LEGII nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. (L216/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea art. 2 din Legea zootehniei nr. 32/2019. (L217/06.05.2019)
  • Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. (L219/06.05.2019)
  • Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2019 privind reorganizarea Ministerului Economiei în scopul exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea unor acte normative. (L224/28.05.2019)
  • Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2019 privind acordarea unor facilităţi fiscale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru modificarea Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. (L225/28.05.2019)
  • Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2019 pentru autorizarea Serviciului de Protecţie şi Pază să înregistreze în evidenţele proprii autovehiculele în care se deplasează Sanctitatea Sa Papa Francisc cu ocazia vizitei desfăşurate pe teritoriul României. (L226/28.05.2019)

Te-ar putea interesa și: