În urma proiectului de lege aprobat de Guvernul Orban, se interzice cumulul pensiei cu salariul la stat. Totuși, executivul a anunțat că își va asuma răspunderea pentru acest document săptămâna viitoare, dar între timp ar putea aduce modificări.

Astfel, peste 13.000 de pensionari, care lucrează în învățământ, spitale dar și în alte instituții de stat, vor trebui să decidă dacă rămân cu pensia sau doar cu salariul.

În cazul în care nu se întrevede nicio schimbare, pensionarii vor avea la dispoziție 15 zile să aleagă între pensie și salariu, iar dacă nu-și exprimă opțiunea, contractul de muncă le va înceta.

Cei mai afectați sunt profesorii și învățătorii, care oricum au mai puțini bani. Sindicaliștii atrag inclusiv atenția că măsura ar lăsa 100.000 de copii fără dascăli, iar înlocuitorii sunt greu de găsit.

 

Ce spun pensionarii

 

„Noi nu luăm locul nimănui. În momentul în care mă duc să-mi iau orele, iau orele după ce s-au dus toți activii și suplinitorii și titulari, deci nu ocup locul nimănui. Mă întreb ce se va întâmpla în momentul în care eu nu voi mai fi în sistem. Cu cine ne înlocuiește dacă lipsește un profesor la clasă toată ora? Va fi haos, cu cine ne înlocuiește? Nu sunt oameni care să intre în sistem. Ce vor face părinții și copiii?”, a declarat Elena Bulumac, o pensionară care în paralel predă la o școală, pentru Pro Tv.

Conform sindicaliștilor, singura soluție ar fi exceptarea pensionarilor care lucrează în educație. Altfel, se poate ajunge la blocarea anului școlar și universitar.

„Trebuie să găsim cel puțin 4.000 de dascăli care să le ia locul. La țară sunt mulți. Există riscul să nu găsim nici suplinitori necalificați. De unde să aducem într-o comună alt dascăl”, a spus Simion Hăncescu, președinta Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ

Ce spune Guvernul

„Nu îi este interzis nimănui dreptul la muncă, în orice domeniu de activitate. Este o chestiune de opțiune. Nu avem date în acest moment care să ne indice că ar exista un risc de blocare a unor activități, în sănătate și în educație, în urma adoptării acestei măsuri”, a spus Ionel Dancă, purtător de cuvânt al Guvernului

Pe de altă parte, Guvernul intenționează să crească vârsta de pensionare pentru polițiști pentru a nu mai permite, spune șeful executivului, ca cei din Ministerul de Interne să se pensioneze la doar 40 de ani cu ″pensii extrem de mari″⁣.