Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că, începând de vineri, vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România 13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă.

13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul căroră vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancționării cu amenda contravențională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, vor fi puse în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România începând din data de 15 noiembrie.

Punctele de control ce urmează a fi puse în funcțiune sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Vărșand, Salonta, Borș, Urziceni, Petea, Halmeu, Galați, Oancea, Albița, Sculeni, Stânca, Rădăuți Prut și Siret.

Începând cu data de 15 noiembrie, 106 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă vor fi în funcţiune pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi din România.