„Pentru anul 2019, în legea bugetului de stat nr. 50/2019 sunt prevăzute credite de angajament pentru acordarea de ajutoare de stat în valoare de peste 1,6 mld. lei, ceea ce presupune finanțarea unor proiecte de investiții de cel puțin 4 mld. de lei. Este cel mai mare buget anual alocat de la începutul schemei până în prezent.

Pentru a facilita accesul la finanțare pentru cât mai multe proiecte de investiții cu impact major în economie, MFP a adoptat o serie de modificări de flexibilizare și simplificare a schemei de ajutor de stat 807/2014, printre care: diminuarea plafonului minim al proiectelor de investiții pentru a fi eligibile la 1 milion de euro, posibilitatea demarării proiectului de investiții de la data depunerii cererii de acord pentru finanțare, simplificarea planului de investiții, au facilitat accesul la finanțare a unui număr mai mare de societăți cât și a firmelor cu capital românesc.

Principalele caracteristici ale schemei de ajutor de stat:

Obiectivul schemei: acordarea de ajutoare de stat pentru dezvoltarea regională prin susținerea de investiții în active fixe de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare.

Durata schemei:

2014 – 2020 pentru emiterea de acorduri pentru finanțare;

2015 – 2023 pentru plata ajutorului de stat în baza acordurilor emise.

Valoarea minimă a investiției:  4,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 1 milion euro valoare totală, fără T.V.A.

Costuri eligibile aferente: realizării de construcții noi; închirierii de construcții existente; achiziționării de active corporale (instalații tehnice, mașini şi echipamente noi); achiziționării de active necorporale (brevete, licențe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală).

Nivelul maxim al ajutorului de stat ce poate fi acordat pentru un proiect de investiții:

37,5 milioane euro pentru Regiunile: Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia;

26,5 milioane euro pentru Regiunea Vest şi Regiunea Ilfov;

7,5 milioane euro pentru Regiunea București.”, se arată într-un comunicat al MFP.

Te-ar putea interesa și: