Termenul inițial pentru restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, a taxei de poluare, a taxei pentru emisiile poluante și a timbrului de mediu, era luna decembrie a anului trecut. 

Guvernul a decis însă, extinderea termenului limită cu șase luni. Potrivit Ordonanței de Guvern nr. 114/2018, noul termen este 30 iunie 2019, deși Comisia Europeană a trimis un aviz prin care soma statul român să acționeze rapid.

“Taxa auto este o obligație pe care statul român trebuie să și-o onoreze, s-au luat banii oamenilor, de-a lungul timpului, nejustificat, și sumele trebuie să fie rambursate. Am pus în legea bugetului unu termen mai larg, final de iunie 2019, dar o sa fie mai devreme”, promite Teodorovici. “Cum va fi bugetul, într-o săptămână sau două, imediat se fac deschiderile și oamenii vor primi banii într-un timp cât mai scurt”, a explicat ministrul.

1,3 miliarde de lei au ajuns înapoi în conturile proprietarilor de vehicule care plătiseră cele patru taxe. 6,5 miliarde este suma restantă, pe care Guvernul trebuie să o restituie. În total, aproximativ 7 milioane de români au primit sau au de primit banii înapoi.

Comisia Europeană a solicitat rambursarea taxelor de înmatriculare a autoturismelor în următoarele două luni, considerând această taxă un abuz.

Mai mult, și Curtea de Justiție a Uniunii Europene a catalogat această taxă drept una care încalcă normele UE, referindu-se la articolul 110 din Tratatul de Funcționare al UE: “Normale românești privind restituirea taxelor nu respectă nici principiile cooperării loiale, echivalenței și efectivității. Dacă România nu va lua măsuri în următoarele două luni, Comisia Europeană poate decide trimitea cazului în fața Curții de Justiție a UE”, se arată în comicatului autorității europene.

Vă reamintim că România a fost somată de Comisia Europeană să finalizeze procesul prin care va fi returnată taxa auto cetățenilor și firmelor care au făcut cerere în acest sens. Pentru a putea fi returnată taxa auto, românii trebuie să aștepte finalizarea bugetului pe 2019. Abia apoi va putea fi returnată taxa auto încasată nejustificat de-a lungul anilor.

 

Comisia Europeană a solicitat o soluție din partea României în această problemă în următoarele două luni. Potrivit Profit.ro, Guvernul mai are de restituit 6,5 miliarde de lei. În caz contrar, România riscă aplicarea procedurii de infringement din partea Comisiei Europene. Până acum, restituirea taxei auto a cumulat plăți de 1,3 miliarde de lei. Toate acestea au venit de la bugetul de stat.

În lipsa taxei auto, finanțarea pentru Programul Rabla și alte bonificații similare va trebui să vină tot de la buget, de unde și apariția unei noi probleme pentru guvernanți. Anul curent ar fi trebuit să aducă o nouă taxă auto, însă modul în care aceasta va fi calculată și formula de aplicare nu au fost încă specificate.

Guvernul a decis amânarea introducerii noii taxe auto până la soluționarea formulei de calcul. Aceasta din urmă ar trebui să fie una care să descurajeze achiziția și posesia de vehicule poluante, însă fără a aduce cetățenii în imposibilitatea de a plăti taxa respectivă.

Unele voci afirmă că actuala guvernare ar evita riscul introducerii unei taxe care să afecteze un număr mare de români, însă alte voci cer o soluție în vederea reducerii importurilor de autovehicule vechi, considerate un pericol pentru mediu.