Simona Halep a confirmat, vineri, că va juca la turneul WTA de la Adelaide, în ianuarie 2020, iar această veste l-a bucurat pe fostul antrenor al româncei, Darren Cahill, având în vedere că întrecerea se va disputa chiar în oraşul natal al australianului. Darren Cahil i-a transmis un mesaj fostei sale eleve, în care a făcut referire şi la echipa de fotbal australian Port Adelaide, pe care o susţine.

“Veşti excelente de la Simo, care se întorce la Adelaide, pentru turneul de tenis Nu m-ar deraja nici dacă ar vei acum pentru a sta de vorbă cu băieţii. Meci de foc pentru Adelaide, în Melbourne, cu Bombers. Hai, Simona. Hai, PAFC”, a scris Cahill, pe Twitter.

Relaţia dintre Simona Halep şi Darren Cahill a rămas foarte strânsă, chiar dacă australianul a făcut, la final de 2018, anunţul-şoc că încheie colaborarea cu tricolora, pentru a petrece mai mult timp alături de familie. Cei doi au fost văzuţi împreună pe terenurile de antrenament de la Wimbledon, australianul vizitând-o pe româncă de câte ori a avut ocazia.

„Când am auzit pentru prima oară despre acest turneu, am spus că voi participa cu siguranţă. Vreau să mă întorc la Adelaide pentru că îmi place foarte mult. Am doar amintiri minunate despre perioada petrecută acolo. Oamenii sunt foarte relaxaţi şi te fac şi pe tine să te simţi foarte relaxat”, a transmis Simona Halep, a patra în lume în acest moment. Halep şi Cahill au făcut mai multe antrenamente la Adelaide de-a lungul colaborării lor, iar în 2019, deşi cei doi nu mai lucrau împreună, Simona a preferat să facă toată pregătirea pentru Australian Open în ţara natală a lui Darren.

Atât Darren Cahill, cât şi Simona Halep, au lăsat să se înţeleagă că în cel mai scurt timp ar putea relua colaborarea în circuit.