Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, luni seară, că nu susţine „o abordare heirupistă” a sporurilor din sistemul public de salarizare, deoarece unele categorii de persoane muncesc foarte mult, iar plata în plus se justifică. Acolo unde, însă, vor fi descoperite „sporuri anapoda”, Turcan crede că trebuie eliminate, dând exemplul sporului de calculator şi celui de confidenţialitate.

„În calitate de ministrul al Muncii, nu am susţinut o abordare heirupistă de tratare a sporurilor bugetarilor pentru că, realmente, sunt categorii de bugetari care muncesc foarte mult şi merită motivaţi şi în acelaşi timp bugetari care lucrează în condiţii dificile şi aceştia trebuie sprijiniţi. Acolo unde sunt sporuri anapoda, în momentul în care le luăm la puricat, unul câte unul, punem degetul pe rană şi, fie le acordăm într-o sumă fixă, dacă vor fi necesare, dar unele vor fi eliminate”, a declarat, luni seară, la Realitatea Plus, Raluca Turcan, precizând că „scopul nu este să faci rău bugetarilor”.

Raluca Turcan: Unele sporuri trebuie eliminate

În privința situaţiei unor sporuri, Turcan a precizat că cel de antenă „ar trebui să fie acordat într-o sumă fixă”.

„Dacă există un nivel de radiaţii sau expunere la radiaţii, funcţionarii să fie recompensaţi”, a mai declarat Turcan.

Pe de altă parte, ministrul este de părere că sporul de calculator şi cel de confidenţialitate ar trebui eliminate.

„Sporul de calculator nici nu ar trebui să existe din punctul nostru de vedere şi vom propune eliminarea, aşa cum am propune eliminarea şi pentru sporul de confidenţialitate. Dacă lucrezi într-un domeniu care presupune confidenţialitate, nu trebuie să fii răsplătit pentru faptul că respecţi legea”, a mai afirmat Turcan.

Ce a spus ministrul despre actuala lege a pensiilor

În ceea ce privește actuale lege a pensiilor, Raluca Turcan a catalogat-o ca fiind profund inechitabilă. Totodată, majorarea „din pix” a pensiilor cu 40% a creat un orizont de aşteptare care nu poate fi susţinut în actualele condiţii bugetare.

„Politicieni la ceas de alegeri s-au gândit din pix să spună că pensiile trebuie crescute cu 40%, au creat un orizont de aşteptare care în condiţiile bugetare actuale nu poate fi susţinut. Pentru majorarea pensiilor cu 14% la 1 septembrie anul trecut, efortul bugetar este de circa 8 miliarde de lei. Întreg efortul de combatere a pandemiei a fost de circa 16 miliarde de lei. Aici avem bugete extrem de mari.

În materie de pensii trebuie să te gândeşti la întregul efort bugetar, cât de mult pot creşte pensiile, cât de echitabilă este această majorare şi noi optăm pentru o formulă în care să crească mai repede pensiile mai mici şi să le ajungă din urmă pe cele care au crescut mai repede, şi să punem un pic degetul şi pe pensiile speciale. Cu toate că nu sunt mulţi beneficiari, aproximativ 9.500, există atâta inechitate creată încât toată societatea uneori parcă tinde să uite de probleme le zilnice, de nivelul scăzut al pensiilor, şi să spună da de ce?”, a afirmat ministrul.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin