Instituţia Prefectului a anunțat marți că întreaga capacitate de vaccinare împotriva COVID-19 din etapa a doua va creşte în judeţul Olt cu 180 de persoane pe zi, începând din data de 8 februarie, prin deschiderea a încă trei fluxuri de vaccinare în municipiul Slatina şi în oraşul Balş.

Potrivit sursei citate, decizia deschiderii a trei noi fluxuri de imunizare anti-COVID a fost luată de către Nucleul Judeţean de Coordonare a Activităţii de Vaccinare (NJCAV), structură formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – Judeţul Olt (cu rol de coordonare la nivel judeţean), Consiliului Judeţean (cu rol de sprijin), Direcţiei de Sănătate Publică (cu rol de coordonare a activităţilor din punct de vedere medical), Centrului Militar Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (cu rol de coordonare a activităţilor specifice de sprijin).

Unde sunt centrele de vaccinare

În ceea ce privește centrele de imunizare, conform sursei citate, noile fluxuri de vaccinare vor fi deschise la centrul din Balş (situat în sediul Primăriei Balş) şi la două centre din municipiul Slatina (amenajate la parterul şi primul etaj al clădirii fostului Colegiu Agricol „Carol I”).

În același timp, Prefectura precizează că Direcţia de Sănătate Publică Olt a identificat personalul medical şi auxiliar necesar pentru funcţionarea noilor fluxuri de imunizare

Sursa citată mai menționează în această perioadă este curs activitatea de identificare a persoanelor imobilizate sau nedeplasabile aflate la domiciliu şi a membrilor de familie care locuiesc în aceeaşi gospodărie şi vor să se vaccineze anti-COVID, astfel încât acestea să fie imunizate de către echipe mobile de la centrele de vaccinare sau de echipaje de consultaţii la domiciliu ale serviciilor de ambulanţă.

Prefectura Olt mai subliniează faptul că până acum în judeţ nu au fost înregistrate probleme semnificative în organizarea şi desfăşurarea procesului de vaccinare. De menționat este faptul că, în prezent, în judeţ funcţionează patru de centre de vaccinare în spitale şi cinci în centre comunitare, la Slatina, Caracal, Corabia, Drăgăneşti-Olt şi Scorniceşti.

Sursă foto: Inquam Photos / Cornel Putan