Astfel, Primăria Capitalei, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Centrul pentru Seniori, va distribui gratuit măşti de protecţie pentru pensionarii şi persoanele cu dizabilităţi care nu au posibilităţi să şi le achiziţioneze, a anunţat, marţi, municipalitatea.

Pentru estimarea corectă a numărului de măşti necesare, perosnaele interesate sunt rugate să scrie la adresa: registratura@dgas.ro (pentru persoanele cu dizabilităţi) şi mastiseniori@cs-mb.ro (pentru pensionari).

Totodată, persoanele care nu au acces la mijloace electronice sunt rugate să apeleze la sprijinul familiei, prietenilor, vecinilor sau voluntarilor.

„Numărul de măşti care se vor oferi fiecărei persoane se va stabili după centralizarea solicitărilor transmise la adresele de email registratura@dgas.ro şi mastiseniori@cs-mb.ro. După centralizarea necesarului estimat, DGASMB şi Centrul de Seniori vor demara procedurile de achiziţie, conform legislaţiei în vigoare”, a precizat Biroul de presă al Primăriei Capitalei.