Printr-o linie de finanțare în valoare de 51 milioane euro, care urmează să se deschidă în primul trimestru al anului 2019, antreprenorii români vor putea obține fonduri europene între 100 000 – 1.000.000 euro. De asemenea, 200 de milioane de euro vor fi disponibili pentru investiții în irigații.

Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR), din subordinea Ministerului Agriculturii, a întocmit calendarul estimativ al sesiunilor de înscrieri pentru fondurile europene din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, trimestrul I, 2019.

În capul listei AFIR avem o nouă sesiune a submăsurii 4.1 – Investiții în exploatații pomicole, care urmează să se deschidă în primele 3 luni ale anului 2019, cu un buget de  51.013.105 euro, notează StartupCafe.ro

Cine va putea obține fondurile UE pentru livezi

Beneficiarii acestor bani sunt fermieri (cu exceptia persoanelor fizice neautorizate) și grupurile de producători și cooperative (societăților cooperative agricole și cooperativelor agricole, constituite în baza legislației naționale în vigoare (prezentată în secțiunea Trimiteri la alte acte legislative), care activează în sectorul pomicol, cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri.

Ca forme de organizare, categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt:

  • Persoana fizică autorizată (înfiinţată în baza OUG nr. 44/ 2008), cu modificările și completările ulterioare;
  • Întreprinderi individuale (înfiinţate în baza OUG nr. 44/ 2008) cu modificările și completările ulterioare;
  • Întreprinderi familiale (înfiinţate în baza OUG nr. 44/ 2008) cu modificările și completările ulterioare;
  • Societate în nume colectiv – SNC (înfiinţată în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare);
  • Societate în comandită simplă – SCS (înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
  • Societate pe acţiuni – SA (înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
  • Societate în comandită pe acţiuni – SCA (înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
  • Societate cu răspundere limitată – SRL (înfiinţată în baza Legii nr. 31/ 1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare);
  • Societate comercială cu capital privat (înfiinţată în baza Legii nr. 15/ 1990, cu modificările şi completările ulterioare);Institutele de cercetare – dezvoltare, staţiunile şi unitățile de cercetare-dezvoltare, inovare agricolă și didactice cu personalitate juridică, de drept public sau privat, inclusiv universităţi având în subordine/structură stațiuni de cercetare-dezvoltare și didactice din domeniul agricol şi /sau ferme de dezvoltare (definite potrivit legislaţiei naţionale în vigoare privind organizarea şi funcţionarea acestora, în cazul celor de drept public, şi în baza statutului de funcționare, în cazul celor de drept privat) – doar pentru unitățile de producție agricolă înregistrate la APIA;
  • Societate agricolă (înfiinţată în baza Legii nr. 36/ 1991 cu modificările şi completările ulterioare);
  • Societate cooperativă agricolă înfiinţată în baza Legii nr. 1/ 2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care activează în sectorul pomicol, iar investițiile realizate deservesc interesele propriilor membri;
  • Cooperativă agricolă înfiinţată în baza Legii nr. 566/ 2004, art..6 cu modificările și completările ulterioare, care activează în sectorul pomicol, iar investițiile realizate deservesc interesele propriilor membri care au calitatea de fermieri;
  • Grup de producători (Ordonanța Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea și funcționarea grupurilor și organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole și silvice, cu completările și modificările ulterioare) care activează în sectorul pomicol, iar investițiile realizate deservesc interesele propriilor membri.
  • Composesorate, obști și alte forme asociative de proprietate asupra terenurilor (menţionate în Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, cu modificările și completările ulterioare).
 

Valoarea fondurilor care se vor putea accesa – pomicultură 2019?

Potrivit AFIR, ajutorul nerambursabil se va acorda după cum urmează:

1. Ferme mici, medii și obținere de material de înmulțire și material de plantare fructifer

• Ferme mici:  intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

– 100.000 euro pentru achiziții simple;
– 300.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.);
– 450.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul  exploatației agricole* (producție, procesare, comercializare).

• Ferme medii: intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

– 200.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;
– 600.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.);
– 900.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole (producție, procesare, comercializare).

2. Obținere material de înmulțire și material de plantare fructifer:

Intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:
– 600.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare).

• Ferme mari:

– intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:
– 250.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;
– 750.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare,reconversie);
-1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole (producție, procesare, comercializare).

 

• Forme asociative :

– intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:
– 350.000  euro pentru investițiile care presupun achiziții simple;
– 600.000 euro pentru obținere material de înmulțire și material de plantare fructifer
– 750.000 euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare,reconversie;
– 1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lant alimentar integrat, la nivelul exploatației agricole (producție, procesare, comercializare).