Este vorba despre personalul medico-sanitar. În expunerea de motive a inițiativei legislative de modificare și completare a Ordinului 50/1990, autorul proiectului, deputatul Buicu Florin Corneliu, din partea PSD, atrage atenția, printre altele, asupra unui număr tot mai mare de riscuri apărute, în ultimii ani, în activitatea cadrelor medicale.

Deputatul consideră că această situație îi pune în pericol pe angajații din acest sistem, conducând chiar la decese premature. Autorul evocă în expunerea de motive faptul că în SUA, potrivit studiilor, s-au identificat 32 de astfel de factori de risc, printre care și stresul, epuizarea, anxietatea, depresia etc.

În aceste condiții, Buicu Florin Corneliu propune ca personajul medico-sanitar să beneficieze de dreptul de pensionare la cerere, fără penalități, la fel ca persoanele încadrate în locuri de muncă în condiții speciale. De asemenea, acesta menționează că după pensionare, personalul medico-sanitar nu se va putea angaja în unități sanitare publice, ci doar în cele private.