Marea Britanie merge spre drumul cel bun. Anunțul optimist vine din partea ministrului britanic al Sănătății, Matt Hancock. Potrivit The Guardian, acesta a anunțat luni că numărul persoanelor din ţară care au fost infectate cu noile variante ale coronavirusului din Brazilia şi Africa de Sud este redus, notează Agerpres.

Totodată, Hancock s-a declarat optimist și a spus că are mare încredere că vaccinurile îi vor proteja împotriva tulpinii britanice, dar a adăugat că mai multe infectări cu mutaţia britanică va determina guvernul să fie precaut în privinţa ridicării restricţiilor.

De menționat este faptul că, la finalul săptămânii trecute, Guvernul britanic a anunţat că noua variantă ar putea fi mai letală cu 30% ca cea originală.

„Nu este nicio îndoială că noua variantă a făcut această bătălie mult mai dură”, a spus Hancock în conferinţă de presă. „Mesajul este că trebuie să fim precauţi. Pentru toţi, trebuie să fim extra vigilenţi”, a mai adăugat el.

Marea Britanie trece prin momente dificile

Fostul premier al Marii Britanii, Gordon Brown a venit și el cu un scenariu sumbru. Acesta este de părere că Marea Britanie riscă să devină un “stat falimentar” şi să se destrame dacă nu rezolvă “inegalităţile” dintre diversele regiuni.

Pandemia de coronavirus a avut și ea influență majoră în acest context, iar noua tulpină descoperită chiar în Marea Britanie a generat tensiune la nivel mondial. Mai multe țări și-au oprit zborurile către Regatul Unit, iar Brexitul a agravat și el situația.

“Actuala situaţie politică nu funcţionează şi cel mai de succes experiment din lume în materie de coexistenţă multinaţională este vizat de cele mai mari ameninţări din ultimii 300 de ani.

După luni de pandemie şi dispute intense între Guvernul central şi guvernele regionale pe tema restricţiilor, şomajului tehnic şi susţinerea acordată companiilor şi angajaţilor, au apărut tensiuni şi nemulţumiri care mocneau de ani”, afirmă Gordon Brown, care a fost premier al Marii Britanii în perioada 2007-2010.