Senatorul Marius Dunca este preşedintele PSD Braşov și a anunțat în mod oficial când se va da startul priectului pentru autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov.

„V-am spus, şi acum doi ani, că o să discut când voi avea date clare că acest proiect se va realiza. Până la sfârşitul anului 2019, se va semna contractul de realizare a acestui proiect: 107 km, (…)14 viaducte, 33 de poduri – pe lungime de aproximativ 3 km şi două tuneluri cu galerie dublă, câte două pe sens, de 2,6 km. Acest proiect generează dezvoltare pe orizontală pentru judeţul Braşov care este unul cu potenţial turistic uriaş şi, pentru mediul de afaceri, este cel mai aşteptat”, a afirmat Dunca.

Proiectul pentru autostrada A3 ar putea deveni unul de interes naţional sau de domeniu strategic şi prioritar. Ea ar porni din sud și ar ajunge până în nordul țării, la granița cu Ucraina.

„(…) Avem temei legal să investim în acele trei proiecte majore despre care PSD a vorbit şi care, în toate sondajele, sunt cele mai aşteptate de către braşoveni: aeroportul – unde anul acesta s-au alocat 23 de milioane de lei şi avem bază şi temei legal să alocăm şi anul viitor, este primul guvern care a alocat bani, autostrada – termenul de finalizare, dacă se semnează contractul până la sfârşitul anului, este 2023, şi din câte am înţeles, se discută deja detalii din contract, s-au stabilit deja partenerii (…) şi am promis şi spital şi aţi văzut că ne-am ţinut de cuvânt. În concluzie, încep să se vadă lucrurile”, a subliniat liderul PSD Braşov.

„Recent, conform termenului limită stabilit, o asociere de firme cu vastă experienţă în domeniul infrastructurii a depus oferta detaliată pentru construirea şi operarea în parteneriat public-privat a autostrăzii Ploieşti – Comarnic – Braşov, comisia de evaluare a deschis oferta, se verifică documentaţia, iar în scurt timp va începe negocierea clauzelor contractului de parteneriat public-privat”, a declarat Viorica Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern de meircuri.