Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a comentat implicaţiile majorării pensiilor din această toamnă, un subiect pe care Guvernul încă nu a oferit un răspuns clar milioanelor de pensionari din România. Dăianu consideră că şi bătrânii au început să înţeleagă că pensiile nu mai pot creşte având în vedere condiţiile care sunt în România în acest moment. “O asemenea creștere de 40% ar fi ca un detonator”, explică el.

“Chiar și pensionarii își dau seama că nu se pot crește pensiile în condițiile care sunt în țară. Avem încasări puține. O asemenea creștere de 40% ar fi ca un detonator, sigur ne-am retrograda și în acest an avem dificultăți cu finanțarea României.

Noi am pornit cu deficite mari, externe, noi nu am strâns rezerve în vremurile bune, trebuie ca cetățenii români să câștige mai bine acasă, să nu mai fie migrațiune. Activitatea economică este în declin marcant.

Ar fi grozav să creștem pensiile dacă am avea de unde. Dar ce facem cu sutele de mii de oameni care nu își găsesc de lucru după ce trecem de faza complicată a acestei crize?”, a declarat Dăianu pentru Digi24.

“Este o temă foarte suculentă, sunt 5 milioane de oameni care așteaptă”

Preşedintele Consiliului Fiscal mai le transmite ceva partidelor din România: tema majorării pensiilor ar trebui exclusă din dezbaterea politică. O astfel de creştere ar da drumul unei bombe, iar imediat ar urma un program de austeritate. Iar un astfel de program îi va lovi cel mai puternic pe oamenii cu veniturile cele mai mici, pentru că “şmecherii se descurcă întotdeauna”, mai explică Dăianu.

“Nu ne putem împrumuta cât vrem, ci cât putem. Ca să ai resurse trebuie să ai colectare, statul trebuia să ia decizii înțelepte să nu ajungem în șanț. În regiune ratingurile sunt peste cele ale României.

La o creștere de 40% am da drumul la o bombă, iar apoi imediat va veni un program de austeritate. La un program de austeritate, cine ar fi afectat, dacă nu oamenii care au veniturile cele mai mici? Șmecherii se descurcă întotdeauna.

Vreau ca toate partidele să înțeleagă! Este un an în care se va tolerat un deficit mai mare, dar doar în anumite condiții. Cel puțin această temă trebuie să fie exclusă din dezbaterea politică.

Este o temă foarte suculentă, sunt 5 milioane de oameni care așteaptă, dar sunt și celelalte milioane de oameni sau aproape un milion de oameni  care nu mai au salarii cum se cuvine. Sunt familii unde ambii părinți au salariile serios amputate și au copii. De ce nu discutăm și așa ceva?”, a mai precizat Daniel Dăianu.