Carmen Avram a povestit în podcastul lui Ionuț Cristache despre cum a intrat în PSD și cum s-a temut chiar pentru viața ei, după participarea la un miting de campanie care a avut loc la Iași.

„Mitingul de la Iași m-a speriat foarte tare pentru că la Iași era o mare de oameni. (…) La un moment dat, stând pe scenă, m-am uitat sus pe una dintre clădirile de lângă piață și mi-a înghețat sângele în vine. Pe clădirea respectivă, erau niște indivizi, era și o fată, cu măști negre pe față, cu hanorace negre cu gluga trasă care de sus de pe acoperiș aruncau lucruri în oameni, iar printre oameni erau diverși care îi înghionteau. Erau infiltrați acolo. Gărzile de acolo au simțit că se întâmplă ceva. Când s-a terminat mitingul au spus veniți cu noi și ne-au scos pe o ușă lăturalnică care a fost o capcană, de fapt. Ușa lăturalnică dădea pe o străduță îngustă. A fost ceva îngrozitor. Au apărut de peste tot oameni care ne-au blocat, de la geamuri erau oameni care aruncau în noi cu obiecte și nu aveai pe unde să fugi” a declarat eurodeputata.

Clipe de groază la Iași

Carmen Avram spune că  mitingul se putea termina extrem de violent dar a scăpat ca prin urechile acului.

„Eu mi-o amintesc pe doamna Plumb care era acolo foarte speriată și a venit o mașină care a luat pe cineva. Noi ceilalți, nu mai aveam pe unde să ieșim. Și pe mine, am simțit că mă prinde cineva de mână și m-a tras, a deschis o ușă și mi-a zis haideți cu mine. Și m-a băgat în holul hotelului, m-a ascuns într-o cameră undeva și mi-a zis stați aici până vă spun eu că puteți ieși. Era un angajat al hotelului. Din camera aia mă uitam pe geam și vedeam oamenii care au participat la demonstrație, fugăriți, după care am văzut cum săreau pe autocare și înjurau. Oamenii ăștia au fost prezenți la Iași printre spectatori, printre votanți PSD teoretic. Aia a fost o scenă care m-a îngrozit foarte tare” a povestit fosta jurnalistă.

După cum spune eurodeputata, cam acela a fost momentul în care partidul începuse să se disocieze de președintele de atunci, Liviu Dragnea.

„Eu am fost în zone de conflict unde a trebuit să fugim. Nu am trăit panică ca aici (n.r. – ca la Iași). Cei din partid nu au discutat de față cu mine, dar era clar că și în partid se produsese ceva. Liviu Dragnea era tot mai marginalizat (…)” a spus Carmen Avram.

A doua zi s-a întâmplat asta

Fosta realizatoare de la Pro TV și Antena 3 a povestit cum a trăit pierderea alegerilor de către PSD și arestarea lui Dragnea.

„Eu am văzut atunci o bucată de istorie pe care nu au văzut-o mulți. Eram foarte puțini acolo. Era doamna Vasilescu, cu mine, cu Liviu Dragnea și cu domnul Oprișan și încă cineva. Mie mi s-a părut aia noaptea l-am văzut pe Liviu Dragnea înfrânt.

M-am gândit după aceea dacă i-a fost teamă în noaptea aia sau dacă știa ce o să i se întâmple a doua zi. Stătea cu capul în jos, vorbea cu noi și stătea cu capul în jos. La un moment dat a început să se întețească atmosfera acolo. Eu mi-am cerut scuze și am ieșit. Au început niște reproșuri: domnul Oprișan îi spunea ceva lui Dragnea, cumva era o atmosferă în care eu nu aveam ce să caut pentru că nu știam despre ce e vorba.

Era probabil o ranchiună veche sau resentimente care au ieșit la iveală atunci. I s-a reproșat lui Dragnea că nu a făcut tot ce era posibil și Dragnea se apăra într-un fel și Dragnea părea că are o tristețe și ceva care îl preocupa foarte tare și mă tot urmărește imaginea aia de la masă. A doua zi s-a întâmplat asta și am încercat să aflu dacă știa sau nu știa.

Unii mi-au zis că habar nu avea și că nu și-a făcut nici măcar bagajul, alții spuneau că aflase dar că nu crezuse, ce mi-au spus toți a fost că avusese în jurul lui niște oameni care au încercat în permanență să îi distragă atenția de la ce putea să se întâmple, care încercau să îi spună că va fi protejat și că va câștiga și să nu-și facă nicio problemă” a mai spus Avram.