Majorarea pensiilor este un subiect extrem de sensibil pentru PNL, iar ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, nu a oferit până acum un răspuns foarte clar pentru pensionarii care vor să ştie ce se va întâmpla cu pensiile lor în 2020.

Virgil Guran, deputat PNL şi unul dintre vicepreşedinţii partidului, a explicat de ce ministrul evită să vină cu o poziţie tranşantă. Guran spune că liberalilor nu le place să mintă, aşa cum au făcut cei din PSD. “Banii sunt prevăzuţi în buget, trebuie să se dea, dar nu suntem Dumnezeu să ştim clar”, a declarat deputatul PNL. El speră că oamenii vor aprecia acest stil de comunicare şi vor înţelege că PNL a venit la guvernare ca să spună adevărul şi să nu mai ascundă sub preş anumite date, cum s-a întâmplat la Finanţe sub conducerea PSD.

Nu ne place să minţim. Aşa au făcut colegii de la PSD

“Ştiţi de ce nu a răspuns „DA” clar? Vă spun de ce. Pentru că nu ne place să minţim. Aşa au făcut colegii de la PSD, când au spus „vom încasa la buget atât”. Şi au încasat cu 12 miliarde mai puţin. Noi ne-am învăţat şi am venit să nu minţim oamenii, ci să spunem adevărul. Banii sunt prevăzuţi în buget, trebuie să se dea, dar nu suntem Dumnezeu să ştim clar că nu vom avea nişte probleme financiare în viitor şi banii nu se vor încasa la nivelul acela.

Nu venim cu minciuni să băgăm sub preş anumite date, cum au făcut cei de la Finanţe, la un moment dat, spunând că sunt încasări, dar nu erau. Dacă lumea înţelege că vrem să spunem adevărul, că nu venim să creăm o inflaţie, este bine. Dacă nu, vă spun că ne mai întâlnim, va fi aceeaşi nemulţumire, ciorovăială între noi politicienii. Banii sunt prinşi în buget”, a explicat Virgil Guran pentru Antena 3.