Mircea Diaconu, secretul căsniciei de lungă durată

Mircea Diaconu și Diana Lupescu sunt căsătoriți de 43 de ani, însă chiar și astăzi își împărtășesc sentimentele de iubire la fel ca-n prima zi în care s-au cunoscut.

„Până la urmă, (căsnicia) e un legământ. Te iei de mână cu cineva și te duci la biserică, și în fața statului, și în fața lui Dumnezeu. E un jurământ. Ea se numește căsnicie. Căsnicie înseamnă și bune, și rele, și grele, și ușoare. Toate acestea.

E îngrozitor să fii singur și să treci peste greu. Când ești în doi, te trage celălalt în sus. Ori tu pe el, ori invers. Despre asta e vorba. Ne ținem unul pe celălalt.

După aceea, apar copiii. Ei nu se cresc singuri. Au nevoie de câte doi părinți. Așa sunt natura, umanitatea, universul, credința, lucrurile acestea sunt importante. Nu te poți juca cu ele. De aceea spun, așa trebuie să trăiești.

Ca să poți cere cuiva sau propune cuiva, sugera să fie serios, să se poată miza pe el, trebuie tu însuți să faci așa”, a declarat marele actor în cadrul unui interviu acordat pentru revista Viva!.

Cum a cerut-o în căsătorie Mircea Diaconu pe soția sa?

În perioada în care s-au cunoscut, Diana Lupescu era considerată cea mai frumoasă femeie din România, de aceea, majoritatea oamenilor se întreabă cum a reușit Mircea Diaconu să o cucerească și o facă soția sa. Vedeta a recunoscut că nu are o explicație anume, ci că totul s-a întâmplat spontan, de la sine, fără să aibă un gând concret în minte.

„Cred că am surprins-o, că așa sunt eu. Și pe mine mă surprind câteodată pentru că nu s-a întâmplat, tipic, nimic. A venit de la sine, fără să am un gând concret în cap. Am vrut să beau o cafea cu ea și m-am dus la Bacău și i-am cerut o cafea.

Eu nu beau cafea, dar era un pretext până la urmă. Am simțit nevoia să mă apropii de ea, am vorbit amândoi și apoi am întrebat-o brusc, în timp ce beam cafeaua: Ce părere ai dacă te-aș cere de soție?

Nu s-a gândit mult, aproape deloc, și a acceptat. Nu am cucerit-o, am surprins-o, iar peste o lună eram căsătoriți. Ea fiind la Bacău, eu la București, m-am dus doar cât să facem verighetele.

Nu a existat înainte și după. La noi nu a existat decât după. Eu am întrebat și ea a răspuns. Dacă refuza, nu era nicio problemă. Mi s-a părut că e omul în care pot să am încredere, căruia pot să mă las total, cu tot ce sunt și pot”, a povestit vedeta.

Mircea Diaconu și Diana Lupescu au o singură fotografie de la nunta lor

Nunta lor a avut loc în Buftea, județul Ilfov. Deși au o singură fotografie de atunci, cei doi nu vor uita niciodată peripețiile prin care au trecut.

„Nunta înseamnă încă patru pagini de povestit. Nunta e fabuloasă. Aceea trebuie să o scriu eu. E ceva de nu se poate. Firește că la mine în sat a fost. Nuntă cu bucluc, dar frumoasă și de neuitat, de la care nu avem decât o singură fotografie pentru că s-au făcut foarte multe poze. Un coleg, un actor celebru, a făcut și nu a ieșit niciuna.

Pe vremea aceea, ca să avem poze color, luam de la Buftea peliculă de film pentru 40 de imagini. Nu au ieșit, s-au voalat. Un unchi al Dianei i-a făcut o poză dintr-un colț, doar aceea a rămas. Nu contează. Nu pozele trebuie să rămână. Căsnicia trebuie să rămână”, a spus marele actor.