Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a fost invitat la interviurile DC News, unde a vorbit despre viziunea sa privind o restructurare masivă a administraţiei publice. Având în vedere deficitul uriaş la care se va ajunge în 2020, Ponta vede ca singură soluţie eficientă introducerea unui sistem cu doar 15 judeţe, faţă de 41 în prezent.

“Opt miliarde de euro este în anul ăsta, 2019, deficitul, diferenţa între ce-ai încasat şi ce-ai plătit. La anul, acest deficit creşte pentru că se aplică mai departe Legea Pensiilor, l-aţi avut pe domnul ministru Budăi mai devreme, mai înseamnă încă 20 de miliarde. Plus că anul viitor, probabil trebuie să începem să plătim, să înceapă construcţia să plătim faimoasele corvete, nu? Cele 4, cu Naval Group sau cine a câştigat şi apar… e Legea salarizării unitare, care mai produce nişte efecte.

De unde iei 50 miliarde de lei, 10 miliarde de euro în plus la anul? E aproape imposibil! Soluţia pe care eu am găsit-o şi colegii mei de la Pro România şi la care lucrăm este să faci o restructurare radicală a administraţiei publice. Noi trăim acum pe administraţia creată de Ceauşescu în 1968. De atunci, practic am tot umblat la ea, dar nu am schimbat-o. Cred că e o soluţie radicală, dar e singura posibilă. Să rămâi cu 15 judeţe, exact pe curţile de apel, să desfiinţezi în felul ăsta consilii judeţene, direcţii judeţene, 41 câte sunt, tribunale, ş.a.m.d.”, a declarat fostul premier.

Te-ar putea interesa și: