Veste-șoc dată de ministrul Transporturilor! El așteaptă instalarea noii conduceri a Metrorex, înainte de a lua măsuri pentru a reduce pierderile companiei.

Cătălin Drulă vorbește despre o posibilă scumpire cu 20% a unei călătorii.

Veste-șoc dată de ministrul Transporturilor! Nu exclude scumpiri la metrou

Scumpirea călătoriei cu metroul în acest an este o opţiune pentru diminuarea pierderilor Metrorex, mai ales că tariful nu a mai fost majorat de 5-6 ani, a declarat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă.

“Este o opţiune (scumpirea cartelei de metrou anul acesta, n.r.), nu am avut această discuţie, aştept să se instaleze noua conducere, dar de 5-6 ani nu a mai crescut tariful.

Pe partea de venituri se poate umbla (…), dar trebuie să avem un pic grijă, pentru că suntem şi într-o perioadă de pandemie în care oamenii oricum au oarecare teamă de transportul în comun, dar există o flexibilitate.

În momentul în care de 5 ani tariful nu a mai fost majorat, numai dacă ne uităm la inflaţia din ultimii 5 ani, ar trebui măcar o ajustare în zona asta. Ar putea să ajute compania, nu va umple în întregime gaura, dar ar putea ajuta”, a afirmat Cătălin Drulă, la Digi 24.

”Se pot aduce 50 de milioane în plus pe an”

Ministrul Transporturilor a arătat că o majorare de 20% a tarifului ar aduce Metrorex venituri suplimentare de 50 de milioane de lei pe an, în condiţiile în care doar pentru funcţionarea Magistralei 5 compania are nevoie de o subvenţie de 150 de milioane de lei anual.

“La o estimare, cifrele sunt aproximative, la o creştere de 20% pe zona tarifară, în medie, că nu trebuie să crească la fel titlul de două călătorii cu abonamentul, se pot aduce cred că 50 de milioane în plus pe an, ceea ce ajută, evident. (…) Nu există varianta închiderii M5.

Astea sunt nişte bombiţe aruncate. (…) În momentul de faţă, linia M5, cea aflată în operare, are costuri de 175 de milioane de lei pe an şi aduce în venituri, estimat, 25 de milioane.

Restul, cei 150 de milioane diferenţă, vin din banii noştri de la bugetul naţional, banii aceia cu care ar trebui să facem şi autostrăzi, şi căi ferate, să construim şi în Moldova şi în multe locuri”, a precizat Drulă.