Diagnosticat cu afazie și apoi cu demență frontotemporală, Bruce Willis s-a retras din actorie lăsând în urmă multă tristețe în rândul fanilor săi, dar și a foștilor săi colegi de film. Unul dintre nenumărații lui parteneri celebri, Arnold Schwarzenegger a împărtășit câteva cuvinte frumoase pentru imensul star hollywoodian.

Familia actorului din „Die Hard” a declarat că acesta „se va retrage” din actorie în urma diagnosticului de afazie.

Într-o actualizare ulterioară, familia sa a împărtășit că starea sa a progresat, iar acum a fost diagnosticat cu demență frontotemporală.

Starea de sănătate e în evoluție negativă

Arnold Schwarzenegger a împărtășit câteva cuvinte frumoase pentru Bruce Willis, după ce acesta s-a retras recent din actorie, scrie The Independent.

În martie 2022, familia lui Willis a anunțat pentru prima dată că actorul din „Die Hard” se va „retrage” din actorie după ce a fost diagnosticat cu afazie. Într-o actualizare ulterioară, familia sa a împărtășit că starea sa a progresat, iar acum a fost diagnosticat cu demență frontotemporală.

În timp ce vorbea cu CinemaBlend despre noua sa comedie de acțiune de pe Netflix, FUBAR, Schwarzenegger a luat un moment pentru a reflecta la moștenirea de la Hollywood a colegului său din „Expendables”.

„Cred că este fantastic. El a fost, întotdeauna, de ani și ani de zile, este un star uriaș, uriaș. Și cred că va fi mereu ținut minte ca o mare, mare vedetă”, a spus „Arnie”, în vârstă de 75 de ani, despre Willis.

„Și un om bun. Am înțeles că, în condițiile în care se afla, din punct de vedere al sănătății, a trebuit să se retragă. Dar, în general, știți, nu ne retragem niciodată cu adevărat. Eroii de acțiune, se reîncarcă.”

Împreună la Planet Hollywood

Cele două legende ale actoriei și-au unit forțele pentru prima dată lucrând împreună la lanțul de restaurante Planet Hollywood. Apoi au jucat unul alături de celălalt în franciza The Expendables.

La începutul lunii martie, soția lui Willis, Emma, a sărbătorit cea de-a 68-a aniversare a actorului cu un mesaj emoționant.

„Dar am momente de tristețe, în fiecare zi, de durere în fiecare zi, și o simt cu adevărat astăzi, de ziua lui de naștere”.

Între timp, Schwarzenegger a revenit pe marele ecran în rolul lui Luke, un agent CIA care este forțat să se întoarcă pe teren pentru o ultimă misiune, după ce descoperă un secret de familie, în serialul FUBAR de la Netflix.