73 de deputați și senatori, marea majoritate de la PSD, vor să promulge „Legea recunoștinței între generații”, care îi obligă pe români să-și susțină financiar părinții aflați în nevoie. Dacă nu va exista un contract între părinți și copii, judecătorii pot fixa o sumă de până la 20% din veniturile lunare ale copiilor.

Marius Budăi, ministrul muncii, a fost unul dintre inițiatori, însă azi el s-a răzgândit: ”La momentul respectiv am considerat că este o inițiativă foarte bună. Dar ulterior am descoperit că multe dintre acele prevederi se regăsesc în Codul Civil în vigoare. Eu mă gândesc să îmi retrag semnătura și o să discut cu colegii mei pentru că trebuie să vedem să nu creăm acel paralelism legislativ. Practic, dacă multe dintre ele se regăsesc deja, rediscutând ulterior, trebuie să evităm o zonă neconstituțională,” susține Marius Budăi.