Noile rute vor fi spre Memmingen în Germania și Castellón în Spania. Compania a mai anunţat şi creșterea frecvenței pe șase dintre rutele sale existente.

Noua aeronavă Airbus A321 se va alătura flotei Wizz Air din București în martie 2019 și va reprezenta o investiție suplimentară de 120 de milioane de dolari și va crea 42 de noi locuri de muncă directe cu compania aeriană la nivel local. Odată cu sosirea noii aeronave la București, flota Wizz Air va crește la 11 aeronave, oferind o capacitate totală de 4,3 milioane de locuri în 2019.

Începând din aprilie 2019, una dintre cele mai noi rute Wizz Air va conecta Bucureștiul cu Memmingen, Germania. Noua aeronavă va permite creșterea frecvențelor pe șase dintre rutele deja existente ale Wizz Air din București, mai exact Dortmund, Londra, Doncaster-Sheffield, Bologna, Treviso și Eindhoven.

„Cele mai noi rute conectează Bucureștiul cu Memmingen, Germania, o bijuterie ascunsă din Bavaria și cu Castellón, Spania, o destinație nouă în rețeaua Wizz. Pasagerii noștri români pot călători către aceste destinații europene populare, bucurându-se de un program convenabil de zboruri și de prețuri începând de la 69 lei (un singur segment, cu toate taxele obligatorii incluse, n.red.)”, a declarat Johan Eidhagen, Chief Marketing Officer al Wizz Air.

Primul zbor din București a decolat în 2012 și, de atunci, compania aeriană a devenit principalul transportator aerian din România. În primele zece luni ale anului 2018, Wizz a transportat mai mult de 7 milioane de pasageri pe rutele sale spre și dinspre România, ceea ce reprezintă o creștere cu 13% de la an la an.

WIZZ oferă acum 141 de rute din România de pe cele zece aeroporturi, către 30 de țări. Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 104 aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 600 de rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 143 de destinaţii din 44 de ţări. 

Te-ar putea interesa și: