Restaurantul cu specific românesc La Cocoșatu’ a deschis al doilea local din București, pe strada Clucerului nr. 41. Investiția pentru noul restaurant se ridică la 150.000 euro și a inclus activități de amenajare interioară a restaurantului și de utilare a bucătăriei.

Iar compania estimează o cifră de afaceri de 500.000 euro pe an, pentru al doilea restaurant al grupului, după primul an de activitate, se arată într-un comunicat de presă.

Deschis în 2019, La Cocoșatu’ Clucerului este al doilea restaurant lansat sub brandul La Cocoșatu’, după restaurantul La Cocoșatu’ Băneasa, deschis în 1993 de Ion Oiță.

Primul restaurant al grupului a fost reamenajat în perioada 2016-2017, în urma unor investiții succesive în valoare de 250.000 euro care au vizat transformarea spațiilor interioare și exterioare ale restaurantului, precum și modernizarea și utilarea bucătăriei.

În prezent, restaurantul are un design interior traditional românesc și o capacitate de 120 de locuri în interior. Este recunoscut la nivel național și internațional datorită Micilor La Cocoșatu’, o rețetă veche, moștenire de familie. Până în prezent, zeci de vedete românești și internationale au trecut pragul restaurantului.

Cele două restaurante La Cocoșatu’ sunt deschise zilnic, de luni până duminică, între orele 11.00 – 24.00. Din octombrie 2019, restaurantul La Cocoșatu’ Băneasa organizează spectacole cu muzică live în fiecare săptămână, de joi pănă duminică.