Potrivit oficialului, România nu este în situația în care s-ar putea activa Articolul 7. Aceasta susține că acesta s-ar declanșa în cazul în care statul ar încălca sistematic statul de drept.

„Articolul 7 există pentru momentele când recunoaștem că situația dintr-o țară este serioasă, când este o încălcare sistematică a statului de drept. Nu suntem în această situație în România, în acest moment”, a declarat Vera Jourova, la Palatul Parlamentului, la reuniunea ministerială UE-SUA a miniștrilor justiției și afacerilor interne.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, săptămâna trecută, într-un interviu pentru bloomberg, că țara noastră nu se află în situația activării Articolului 7.

„Am reluat dialogul constructiv cu oficialii de la Bruxelles- nu dorim să oferim motive pentru posibile sancţiuni. Consider că pericolul declanşării Articolului 7 în cazul României a trecut”, a declarat Viorica Dăncilă, cu referire la mecanismul de sancţionare al Uniunii Europene.

Te-ar putea interesa și: