Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Alexandru Petrescu, ministrul interimar al Comunicaţiilor, a precizat că Ministerul a eliberat avizul tehnic pentru doi dintre operatorii platformelor digitale de transport alternativ, fără a le preciza însă numele.

“Astăzi, 16.10.2019, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a eliberat avizul tehnic pentru doi dintre operatorii platformelor digitale de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto într-un termen mult mai rapid decât termenul limită prevăzut de lege, astfel încât administraţia publică să contribuie în mod eficient la creşterea nivelului de mobilitate conectată şi competitivă în beneficiul cetăţenilor şi economiei!”, a scris ministrul Alexandru Petrescu.

Platformele care nu primeau avizul tehnic de la Ministerul Comunicaţiilor până pe data de 1 noiembrie 2019 ar fi fost nevoite să-şi oprească activitatea. Surse din industrie spun că cele două platforme care au primit avizul pentru a oferi servicii de transport alternativ în România ar fi Uber şi Bolt, scrie Adevărul. Ministrul a precizat că operatorii vor face anunţul oficial.