Un nou punct de frontieră cu Bulgaria a fost inaugurat luni în judeţul Constanţa, iar lucrările de amenajare au avut în vedere ca acesta să întrunească condiţiile pentru a fi deschis în regim de trafic internaţional conform catalogului Schengen.

Punctul de Trecere a Frontierei Dobromir-Krushari a fost deschis pentru traficul internaţional de persoane, precum şi pentru traficul internaţional de mărfuri, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis Poliţia de Frontieră, în localitatea Dobromir, judeţul Constanţa, a avut loc loc inaugurarea oficială a Punctului de Trecere a Frontierei Dobromir (Romania) – Krushari (Bulgaria) deschis la graniţa cu Republica Bulgaria.

Punctul de Trecere a Frontierei Dobromir-Krushari funcţionează în subordinea Gărzii de Coastă şi este deschis pentru traficul internaţional de persoane, precum şi pentru traficul internaţional de mărfuri, până la limita unei greutăţi totale de 3,5 tone, iar programul de funcţionare va fi de la ora 08:00 la ora 20:00. Prin acest punct de frontieră nu este permis transportul de materiale periculoase, animale vii şi al produselor supuse controlului fitosanitar.

Punctul de trecere beneficiază de artere de control pentru fiecare sens, intrare şi ieşire din ţară, cabine de control, spaţii interioare, echipamente tehnice şi IT. Personalul care îşi desfăşoară activitatea la supravegherea şi controlul trecerii frontierei este asigurat de la structurile Poliţiei de Frontieră.

”Deschiderea acestui punct de trecere se înscrie în sfera consolidării relaţiilor bilaterale dintre cele două state fiind în concordanţă cu prevederile Regulamentului (EC) nr. 399/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul Frontierelor Schengen). Totodată, operaţionalizarea acestui punct de frontieră în regim internaţional constituie o măsură favorabilă pentru facilitarea accesului la infrastructura de transport în zona transfrontalieră, cât şi pentru înlesnirea mobilităţii bunurilor şi persoanelor, prin implementarea proiectului – cod MIS-ETC 588, din cadrul programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013”, arată sursa citată.

 

Lungimea frontierei României cu Bulgaria este de 631,3 km, iar punctele de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa cu Bulgaria au fost tranzitate, în acest an, de peste 7,4 milioane de călători (aproximativ 5,7 milioane dintre aceştia fiind cetăţeni UE şi 1,7 milioane cetăţeni non-UE). Totodată, în acest an au trecut frontiera româno-bulgară aproximativ 3,1 milioane mijloace de transport.

P.T.F. Dobromir (România) – Krushari (Republica Bulgaria) este situat în comuna Dobromir, judeţul Constanta şi are corespondent pe teritoriul Republicii Bulgaria localitatea Krushari.

Spaţiile şi utilităţile necesare pentru desfăşurarea activităţii de control în punctul de trecere a frontierei sunt asigurate de către administratorul acestuia Primăria Comunei Dobromir.