Potrivit reprezentanţilor Metrorex, bucureștenii vor putea să circule cu metroul din Drumul Taberei de anul acesta.

“După doi ani şi mai multe etape de contestaţii, contractul pentru automatizarea şi siguranţa circulaţiei pe magistrala 5 de metrou poate fi, în sfârşit, semnat. Este ultima fază a proiectului care se va derula în paralel cu lucrările la structuri şi finisaje pentru cele 10 staţii. După şapte ani de la debutul lucrărilor, tunelurile sunt finalizate, însă staţiile au un stadiu fizic de execuţie cuprins între 70% şi 99%. În aceste condiţii, metroul va circula de la Eroilor la Râul Doamnei din luna decembrie”, promite directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu.

“Conform Legii achiziţiilor publice, la 10 zile după primirea motivării, putem semna contarctul. Asta înseamnă că pe data de 9 aprilie contractul de automatizare va fi semnat între Metrorex şi firma desemnată câştigătoare. În mod practic înseamnă că anul acesta vom finaliza magistrala 5 şi va fi dată în exploatare”, a spus Şodolescu.

Metroul trebuia terminat în 2015 și va deservi aproximativ 300.000 de călători pe zi. Următoarea fază a proiectului M5 va fi licitaţia pentru tronsonul Eroilor 2 – Universitate- Pantelimon.