Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, susţine că Guvernul are în vedere o măsură „de genul” plafonării preţurilor la carburanţi, după ce anterior vorbea doar despre intenţia de eliminare a supraaccizei.

„Discutăm cu cei de la Consiliul Concurenţei pentru a găsi o formulă legală ca această scădere să se regăsească în economie şi la nivelul fiecărui consumator”, a declarat Eugen Teodorovici, potrivit observator.tv.

Întrebat dacă o soluţie în acest sens ar putea fi o plafonare a preţurilor carburanţilor, ministrul a răspuns: „Ceva de acest gen, dar trebuie să găsim o formulă legală cu cei de la Consiliul Concurenţei”, conform adevarul.ro.

Anterior, Eugen Teodorovici a transmis în mai multe rânduri că ar avea intenţia de a elimina supraacciza la carburanţi, posibil chiar din acest an. ”Am lansat o idee în Guvern, se discută acest lucru în cadrul Guvernului şi ca să o spun comun, am propus eliminarea supraccizei la combustibil, ceea ce va conduce la scăderea preţului la pompă. În primă fază ai o scădere în ceea ce priveşte veniturile la buget, dar pe termen lung vei avea o creştere prin creşterea consumului.”, a declarat Eugen Teodorovici, la Antena 3.

Într-o emisiune la TVR el a precizat: „Vom face o analiză şi vedem exact care este… O analiză de oportunitate. (…) Eu sunt tentat să propun o astfel de chestiune (de a se renunţa la supraacciza pentru carburanţi, n.r.)”. Ministrul a afirmat că „există discuţii” şi că ia în calcul să propună acest lucru până la finalul acestui an.