Aceasta susține că majoritatea persoanelor depresive recurg la alcool sau droguri pentru a-și alina suferința. Psihologul precizează că depresia asociată cu dependența de droguri accentuează riscul de suicid.

„Depresia și episoadele depresive sunt de multe ori neglijate de persoanele care trec prin astfel de suferințe, neglijate în sensul că nu apelează la specialiști, că nu își iau tratamentul și nu fac psihoterapie care este foarte indicată și benefică. Încă există prejudecata că depresia se poate trata ‘prin voință’, însă nu devin îngrijorați când aceasta voință invocată nu apare sau nu are putere curativă. Voința nu poate să intervină pentru vindecare, pentru că depresivul nu are energia psihică pentru a-și activa resursele interioare, nu poate”, a declarat psihologul Keren Rosner, potrivit mediafax.

Contează foarte mult și persoanele apropiate acestuia. Potrivit psihologului, multe persoane din anturajul depresivului „îi țin prelegeri despre faptul că viață este frumoasă și că el ar trebui să se bucure de tot ce are”, în loc să îl încurajeze să se trateze.

„Dacă ar fi așa simplu, am vorbi despre o tristețe trecătoare, sau o dispoziție depresivă, ceea ce este altceva decât depresia. Depresia este o boală care necesită îngrijiri speciale, psihoterapie și tratament specific”, susține Rosner.

Potrivit psihologului, mulți depresivi recurg la alcool sau la droguri.

„Tocmai pentru că nu este tratată și că este o problemă serioasă și persistentă, subiectul încearcă în mod indirect să își aline suferința, să își inducă artificial o stare de bine sau o stare suportabilă. Astfel, ajung să apeleze la alcool, droguri, medicamente neprescrise de medic. Aceste ‘modalități ajutătoare’ evident că sunt pasagere și de obicei lasă o stare insuportabilă după ce își pierd efectul. Individul intră într-o capcană repetând comportamentul nociv cu speranța că își ameliorează simptomele de durere psihică, disperare, gol afectiv, deznădejde, lipsă de speranță. Intrând în această repetitivitate, ajunge dependent de substanțe, căutând starea de amorțeală afectivă sau euforia dată de ele”, explică Rosner.

Specialistul spune că sunt situații în care consumul de droguri poate duce la depresie.

„Desigur, există și situații inverse în care dependența de substanțe duce la depresie sau la alte probleme psihice. Oricum, depresia asociată cu consumul de substanțe, cu dependența de substanțe accentuează pericolul și riscul de suicid și duce la scăderea calității vieții psihice. Este greu de înțeles, însă acestora nu le mai pasă de nimic”, a mai declarat psihologul.