Grecia este în faţa posibilităţii de a fi exclusă din zona euro solicitată deja de Germania prin vocea ministrului său de finanţe Wolfgang Schaeuble. Este deznodământul nefericit a unei crize traversate greşit din timp de şase ani sub îndrumarea Fondului Monetar Internaţional şi a partenerilor europeni. Calea urmată a fost una gresită, iar lecţia ce ar trebui învăţată este aceea că FMI nu va trebui niciodată să mai acorde credite noi ţărilor cu datorie nesustenabilă, spune profesorul american de economie John Taylor. Împrumutul extern de 230 de milioane euro doar a înrăutăţit situaţia economiei elene, subliniază el într-un material publicat în Wall Street Journal şi preluat de portalul Zero Hedge.

Creditul de atunci de altfel nici nu a fost pentru datornicul care era Guvernul Greciei, acesta utilizând nemijlocit mai puţin de 30 miliarde euro. Prin contrast, aproape 50 miliarde euro au mers către băncile locale, iar peste 170 miliarde euro către plăţile creditorilor externi, ceea ce a permis reducerea expunerii băncilor europene pe creditul guvernamental elen cu peste 125 miliarde dolari.

Care bănci şi cu câţi bani au fugit

Atât timp cât instituţiile internaţionale există, băncile comerciale vor fi tentate să-şi transefere expunerea către publicul larg în momentul materializării riscului, spune Taylor, cunoscut pentru regula care îi poartă numele şi care este aplicată de Rezerva Federală Americană pentru calcularea ratelor de politică monetară.

Este exact ceea ce s-a întâmplat în Grecia ultimilor ani. Asistenţa de la instituţiile internaţionale a fost utilizată de guvernul elen pentru plata creditorilor privaţi. Cifre oferite de Barclays în baza datelor obţinute de la Banca Internaţională a Reglementelor ne spun că sunt băncile occidentale cele care au profitat de acest răstimp pentru a descărca de pe bilanţuri obligaţiuni guvernamentale greceşti ce nu ar fi putut fi onorate vreodată.

Dea mai spectaculoasă fugă cu banii au reuşit-o băncile franceze care, de la o expunere de 78,82 miliarde dolari pe datoria publică elenă în anul 2009 şi-a redus acest nivel până la numai 1,81 miliarde dolari anul trecut. Nu acelaşi succes l-au avut băncile germane care au mai rămas încă blocate cu 13,51 miliarde dolari, după o reducere de mai buine de duă treimi a stocului de active de 45 miliarde dolari consemnat antecriză. Băncile olandeze, de asemenea, si-au redus expunerea de zece ori, de la 12,21 miliarde dolari în anul 2009, până la numai 1,22 miliarde dolari în 2014. În acelaşi interval, instituţiile de credit italiene au plecat cu 5,80 miliarde dolari, mai rămânând cu un plasament de doar 1,06 miliarde dolari pe segmentul suveran elen.

Unde s-au dus banii de la FMI

Aceasta a fost şi principala destinaţie a împrumutului-mamut al Troicii. Defalcat se vede că peste 170 miliarde din cele 230 miliarde euro accesate de guvernul elen s-au întors către plata creditorilor internaţionali. Cea mai mare parte (32% din credit), cu o valoare însumată de 81,3 miliarde euro au mers către împrumuturile scadente, în timp ce 16% din sumă, respectiv 40,16 miliarde euro a fost direcţionată pentru achitarea dobânzile. Plăţile către FMI s-au ridicat la 9,1 miliarde euro, adică 3% din credit, spun calculele portalului independent de analiză MacroPolis. Acestora li se adaugă răscumpărări de datorii în valoare de 11,3 miliarde euro (4% din credit), plăţi anticipate de cash la restructurarea parţială a datoriei de 34,6 miliarde euro (14% din credit) şi aportul de capital de 2,3 miliade euro la Mecanismul European de Stabilitate (1% din credit).

Ce bani au ajuns totuşi la greci? 48,2 miliarde euro (19% din credit) a fost destinat capitalizării băncilor cu capital privat elene. Statul, datornicul care a luat pe numele său creditul, abia a reţinut 27 miliarde euro din totalul celor 230 miliarde euro accesate extern. 15,3 miliarde euro (6% din volumul total) au fost folosite pentru acoperirea deficitului bugetar, iar alţi 11,7 miliarde euro (5% din credit) au reprezentat alte nevoi de cash guvernamentale. Taylor, profesor la Universitatea Stanford, spune că această structură arată că Grecia nu ar fi trebuit să ia împrumutul, fapt arătat şi de deznodământul din aceste zile.