Marcel Vela este încrezător că evoluția cazurilor de coronavirus din ultimele zile își va continua panta descendentă. Totodată, ministrul de Interne avertizează că dacă autoritățile vor semnala creșterea numărului de cazuri în anumite zone, se poate ajunge la carantinarea unor cartiere sau sate.

”Nu cred că vor crește cazurile, pentru că marea majoritate a populației este responsabilă. Este posibil să crească aceste cazuri, dar putem să le izolăm sau să atenuăm consecințele lor. Nu vor fi cazuri dramatice pentru că vom fi la datorie. Putem cere carantinarea acolo unde se întâmplă focare, a declarat ministrul luni seara într-un interviu la Realitatea Plus. Vela a ai spus că politicienii care vor să profite de pe urma epidemiei de coronavirus din România o fac în logică de campanie, pentru că în toamnă ar trebui să aibă loc două rânduri de alegeri: locale și parlamentare.

Atac extern la adresa României

Ministrul de Interne a vorbit și despre un ”război hibrid” la care este supusă România și a explicat că în spatele atacurilor stau țări care nu acceptă traseul european al României.

”Ghinionul nostru este că pandemia s-a cuplat cu o perioadă de precampanie. Să nu uităm că 2020 e an electoral. PNL a dovedit că e un partid responsabil când a acceptat guvernarea. Am știut că nu e ușor. Am pus interesul național înaintea interesului politic. După ce au văzut că am gestionat starea de urgență și am salvat vieți și am crescut în fața opiniei publice au generat unele decizii dincolo de logica elementară pentru adversarii noștri. Atunci când al treilea om în stat îşi scoate masca şi vorbeşte public într-o sală cu mai mult de 16 persoane mesajul poate că nu e cel mai nimerit.

Există multă manipulare să spui că nu există coronavirus. Să fim responsabili, să nu credem că virusul nu există. Războiul hibrid este cel mai periculos hibrid, nu se simte în zona militară. Războiul informatic are mai multe substraturi, iar unul dintre ele este și acesta al destabilizării, al haosului, al neîncrederii în autorități. Tot acestea duc spre o destabilizare economică.

Sunt site-uri fantomă care rostogolesc anumite știri și sunt organizate. Este evident faptul că sunt finanțate. Sunt adevărate campanii, care au baza de plecare în alte state, care nu agrează politica noastră pro-europeană sau politica noastră militară”, a mai spus Marcel Vela la Realitatea PLUS.