«Vodca de import este categoria cea mai dinamică. Vo­lumele vândute în 2013 – de 1,8 milioane de litri – sunt cu 62% mai mari decât cele din 2009», explică Tudor Furir, directorul general al Pernod Ricard România (Absolut, Ballantine’s), citând date IWSR. De altfel, inclusiv creşterea de 6% din 2013 a afacerilor companiei pe care o conduce are o strânsă legătură cu această licoare. „Vodca a fost driverul şi a ajuns să aibă o contribuţie de 35% la cifra de afaceri totală, care, anul trecut, a atins 27,4 milioane de euro. Acum, spun cercetările Nielsen, Absolut este brandul fanion, cu o cotă de 50% din piaţa importurilor de vodcă“, precizează Furir. Cu ochii pe cifrele din primele trei luni ale acestui an, care arată „o creştere de 45% în valoare şi 30% în volum pe această categorie”, Petru Berciu, managerul BDG Import (Jack Daniel’s, Finlandia), principalul rival al Pernod Ricard pe piaţa locală, a remarcat şi el „o migrare de la whisky la vodcă, datorată, în primul rând, preţului mai scăzut al acestei categorii în raport cu whisky-ul“. În al doilea rând, observă şeful BDG Import, vodca „este mult mai versatilă (…) se poate combina atât în cocktail-uri, cât şi în long drinks“. Cumulat, cele trei branduri de vodcă din portofoliul BDG Import (Finlandia, Grey Goose şi Eristoff) au generat, în 2013, 15% din afacerile de peste 40.4 mil. euro ale companiei.

Aceste creșteri ale vânzărilor la vodcă în special, în detrimentul celorlalte categorii de băuturi alcoolice, au făcut să apară şi noi branduri pe piaţă. De pildă, cum în portofoliul Photos Photiades Distributors(PPD), importatorul Johnnie Walker, nu exista un astfel de produs, distribuitorul l-a creat de la zero – în 2012 a lansat pe piaţa românească propriul brand, Tazovsky Vodka ( pe segmentul brandurilor premium accesibile). Atunci, Nearchos Papacharalampous, directorul general al PPD România speră ca, în trei ani, brandul să aibă „o cotă de 25% în portofoliul pe care îl deţinem în România“. „Vânzările din primul trimestru din 2014 sunt în uşoară creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut“, susţine Raluca Gheorghe,  brand managerul Tazovsky Vodka, care pune creşterea pe seama „diversificării ocaziilor de consum, pentru că este o băutură care poate fi mixată în foarte multe feluri, acoperind astfel diversele nevoi de gust ale consumatorilor“.

Acciza a crescut cu o treime

Lupta pe piaţa de vodcă este cu atât mai înverşunată cu cât consumul este în plin avânt în România – studiile IWSR, citate de Tudor Furir, arată că românii au băut, anul trecut, 20 mil. litri de vodcă, din care 10% a fost importată. „Într-adevăr, vodca se află în topul preferinţelor consumatorilor români, cu o cota de piaţă de 12 %“, confirmă şi Nawaf Salameh, fondatorul şi preşedintele executiv al Alexandrion Grup România, cel mai mare producător local de băuturi spirtoase, explicându-şi această alegere prin faptul că vodca „se apropie oarecum de o anumită percepție favorabilă, izvorâtă din consumul tradiţional de ţuică, palincă sau rachiu din gospodăriile proprii“. În 20 de ani de existenţă pe piaţă, afacerile distileriilor Alexandrion au depăşit 23 mil. de euro.

 

În loc de notă de subsol: estimată 130-150 mil. euro, piața românească a spirtoaselor de import, ce are un volum de 8 milioanede litrii, conform IWSR, e dominată de importatori, ca BDG Import, Pernod Ricard, Cristalex sau Sollers PPD, și producători, precum Alexandrion Group România, Prodal ’94, Scandic Distilleries sau Euroavipo. De când cu criza, vânzările se concentrează asupra produselor din partea de jos a pieţei, unde se înregistrează în mod tradiţional şi cel mai mult comerţ la negru. Dincolo de faptul că şi consumatorii se cinstesc acum mult mai cu măsură, piaţa mai are acum o problemă în plus: introducerea cotei reduse de TVA de 9% la pâine a crescut acciza la alcool cu 33%, de la 750 la 1000 de euro pe hectolitru de alcool pur.

Efectul: „Pe piaţa băuturilor alcoolice accizate, în primele trei luni ale anului în curs volumul vânzărilor a scăzut cu circa 18% faţă de aceiaşi perioadă a lui 2013“, spune Tudor Furir; importurile au o pondere volumică de aproximativ 25% din piaţa accizată.

Pe termen scurt, conchide Petru Berciu, până când creşterile economice prognozate se vor reflecta şi în veniturile românilor, „nu aşteptăm creşteri semnificative“.

 

 

Datorită noii accize, industria este sub asediu. Mă aştept la o scădere a consumului cu 20%-25%, în 2014. Nu putem vorbi de creştere.
Tudor Furir, director general Pernod Ricard