Vânzările de carburanţi ale Rompetrol au scăzut cu 5-7% în acest an, pe fondul reducerii  de 10-15% a consumului în prima parte a anului, în special în cazul clienţilor firme, a declarat marţi, după o conferinţă de presă, directorul financiar al grupului, Dmitry Grigoryev.

“Scăderile din prima parte a anului au fost mai mari pe segmentul business. Multe firme de transport şi-au oprit activitatea. Din iunie însă afacerile au mers la fel ca în 2008 astfel că estimâm pentru întregul an o scădere a vânzărilor de 5-7% faţă de anul trecut”, a afirmat Grigoryev.

El a mai spus că pentru anul viitor estimează o creştere graduală a vânzărilor faţă de acest an.

Barilul va costa între 70 şi 90 de dolari în 2010

Directorul financiar Rompetrol consideră că preţul petrolului se va situa între valorilorile de 70 şi 90 de dolari pe baril, dacă nu vor fi evenimente semnificative. El a adăugat că principalul factor extern de care va depinde evoluţia afacerilor Rompetrol este tocmai preţul petrolului.

Dezvoltare în jurul Mării Negre

Grigoryev a mai afirmat că principala zonă de dezvoltare pentru afacerile Rompetrol este zona Mării Negre. Acest lucru înseamnă extinderea activităţii atât în ţările deja prezente în ROmânia, Bulgaria, Moldova sau Georgia, precum şi în pieţe noi precum Ucraina şi Turcia.

“Turcia şi ucraina sunt în atenţia noastră cu brandul Rompetrol. Credem că brandul este puternic capitalizat pentru a continua cu el”, a spus Grigoryev.

“Schimbări culturale” la Rompetrol

Oficialul a menţionat că strategia de dezvolatare a Rompetrol s-a schimbat după preluarea integrală a grupului de către KazMunaiGaz.

„În ultimele luni am avut în ultimele luni o schimbare culturală. Înainte Rompetrol creştea foarte repede fără să ţină seama de costuri. Acum avem o abordare a business-ului mult mai pragmatică. Extinderea în retail va fi graduală şi ne vom dezvolta numai în zonele unde suntem profitabili”, a mai afirmat Grigoryev.

Reducere de costuri fără disponibilzări

Unul dintre principalele obiective ale Rompetrol pentru anul viitor va fi continuarea optimizării costurilor începută în acest an. Potrivit ui Grigoryev, Rompetrol a redus costurile în acest an cu circa 100 de milioane de dolari.

Tăierea chelutielilor nu a presupus însă reducerea de personal, acest obiectiv fiind păstrat şi pentru 2010.

Totodată, Rompetrol ar putea renunţa la o parte din activităţile secundare ale grupului, care nu afectează activitatea principală a Rompetrol.