Valuri de bucureșteni la primul centru de vaccinare drive-thru din Capitală! Așteptările organizatorilor au fost depășite de numărul mare de oameni veniți să se imunizeze.

CNCAV insistă asupra faptului că vaccinarea în masă rămâne singura cale pentru depășirea pandemiei.

Valuri de bucureșteni la primul centru de vaccinare drive-thru din Capitală! ”Împreună putem să învingem pandemia”

Comitetul de coordonare a vaccinării a transmis, joi seară, că aşteptările organizatorilor primului drive-thru din Bucureşti au fost întrecute încă din prima zi, întrucât 714 persoane s-au vaccinat în prima zi, potrivit news.ro.

”Aşteptările organizatorilor primului drive-thru din Bucureşti au fost întrecute încă din prima zi: 714 persoane vaccinate. Împreună putem să învingem pandemia şi să revenim la normalitate”, a transmis, joi seară, CNCAV, după prima zi de vaccinare la centrul special din Piaţa Constituţiei.

CNCAV anunţă că din 4 mai se începe vaccinarea în cabinetele medicilor de familie iar în perioada 4-11 mai are loc Maratonul Vaccinării în reţeaua sanitară MApN (spitalele militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara).

CNCAV anunţă extinderea posibilităţii de vaccinare fără programare

Astfel, Ministerul Apărării a anunţat că în perioada 4- 11 mai va organiza un maraton de vaccinare non-stop în şapte dintre spitalele militare din ţară. Cetăţenii nu vor avea nevoie de programare şi, după efectuarea primei doze, vor fi programaţi pentru rapel.

Totodată, persoanele vaccinate se înregistrează direct în RENV şi vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.

Suplimentar, MApN a operaţionalizat 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcţiei medicale a MApN, care acţionează gradual, începând de miercuri, 21 aprilie, în sprijinul autorităţilor locale, în localităţi izolate sau greu accesibile, la propunerea şi solicitarea Direcţiilor de sănătate publică judeţene, conform instrucţiunilor Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

De asemenea, în perioada 7-9 mai va avea loc Maratonul Vaccinării la Bucureşti, iar în perioada 14-16 mai vor avea loc acţiuni similar în Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Iaşi.

Pentru perioada următoare, CNCAV anunţă extinderea posibilităţii de vaccinare fără programare, prin prezentarea la centrele de vaccinare, cel puţin în municipiile în care există centre regionale de depozitare, astfel încât să fie asigurată distribuirea rapidă a dozelor.