Nici în România situația nu este mai bună. În multe județe inundațiile au afectat culturile fermierilor, iar în altele ploile au prelungit perioada de recoltare a cerealelor, în special al grâului. 

În ultimele săptămâni, Germania a fost nevoită să importe grâu de nutreţ din România, susţine Hendrik Manzke, broker la firma Amme & Mueller GmbH. „Seamănă cu un deşert”, afirmă Thomas Gaebert, despre ferma sa de la Trebbin, sud de capitala Berlin. Colegii săi care cultivă cereale de peste 40 de ani spun că nu s-au mai confruntat niciodată cu o situaţie similară. Thomas Gaebert se aşteaptă să piardă o treime din recolta sa obişnuită de grâu şi mai mult de jumătate din recolta de rapiţă, după ce plantele s-au uscat din cauza lipsei de precipitaţii. Situaţia este atât de gravă în Germania, unde temperaturile au depăşit 30 de grade Celsius în lunile mai şi iunie, încât mulţi fermieri preferă să îşi distrugă culturile în loc să încerce să le recolteze, susţine preşedintele Asociaţiei Fermierilor Germani (DBV), Joachim Rukwied. 

Pagubele provocate culturilor de grâu din Germania, al doilea mare cultivator de cereale din UE, care se adaugă recoltei slabe de anul trecut, ar putea să îi falimenteze pe mulţi fermieri, avertiza săptămâna trecută Asociaţia Cooperativelor Agricole din Germania (DRV). „Mai mulţi dintre membrii noştri au nevoie urgent de ajutorul Guvernului”, a spus preşedintele DRV, Henning Ehlers.

O situaţie similară se înregistrează în multe ţări din nordul Europei. În Marea Britanie, cea mai fierbinte vară din ultimele patru decenii a afectat culturile de grâu, în special având în vedere iarna umedă şi rece care a împiedicat dezvoltarea rădăcinilor, astfel că plantele au fost mai vulnerabile la vara secetoasă. În Polonia, peste 66.000 de ferme care se întind pe o suprafaţă de 1,2 milioane hectare au fost afectate de secetă, susţine Ministerul Agriculturii. La est de Polonia, pagubele provocate sectorului agricol au determinat Lituania şi Letonia să declare stare de dezastru sau stare de urgenţă.

O altă surpriză neplăcută ar urma să o constituie recolta de grâu a Franţei, cel mai mare cultivator din UE. Deşi iniţial vremea caldă şi umedă i-a făcut pe analişti să prognozeze cea mai bună recoltă din ultimii ani, situaţia s-a înrăutăţit ulterior. Prea multă ploaie şi prea puţin soare au dus la un spic de grâu cu puţine boabe, ceea ce înseamnă randamente mai mici, susţine firma de consultanţă Strategie Grains. „Situaţia nu este atât de strălucită pe cât ne imaginam”, a declarat Gabriel Omnes, analist la Strategie Grains. 

În ultima lună, firma de consultanţă şi-a revizuit în jos estimările privind recolta de grâu a Franţei cu 4,6 milioane de tone. Cu toate acestea, acei fermieri care vor fi suficient de norocoşi să strângă o recoltă decentă ar putea să profite de preţurile mai mari. Cotaţiile futures la grâu au înregistrat o creştere de 17% în acest an la bursa de la Paris, astfel că 2018 ar putea fi primul an pe creştere după 2012.

 

Pe plan local situația este asemănătoare. De exemplu, în judeţul Caraş-Severin mai sunt de recoltat, la această dată, peste 11 mii de hectare de grâu, adică circa 62% din suprafaţa cultivată, iar cu fiecare zi care trece se pierde atât din producţie, cât şi din calitate, a declarat directorul adjunct al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Caraş-Severin, Pavel Nefir, citat de Agerpres.

„Problema mare pe care o întâmpină agricultorii este la recoltarea grâului, unde mai sunt de recoltat, în prezent, peste 11.000 de hectare. La această cultură, până duminică, au fost recoltate doar 6.600 de hectare, ceea ce reprezintă circa 38% din totalul suprafeţei cultivate cu grâu. Se merge cu o producţie de 4.600 kg la hectar faţă de 5.000 kg, cât au fost prognozate. Suprafaţa care a mai rămas de recoltat este mare, iar cu fiecare zi care trece se pierde atât producţie, cât şi calitate”, afirmă Nefir. 

Lanurile de grâu sunt, la această oră, în faza de răscoacere, ceea ce provoacă o serie de neajunsuri, şi anume, plantele devin fragile, spicele se înconvoaie, scade greutatea hectolitrică a boabelor, ceea ce duce la o pierdere cantitativă de recoltă. Potrivit directorului adjunct al DAJ Caraş-Severin, în lanurile de grâu au început să se dezvolte iarbă şi buruieni, iar această verdeaţă va da o umiditate de împrumut boabelor, la recoltare. Acest lucru duce la o activitate de recoltare care se va desfăşura tot mai greu, întrucât se va intra tot mai târziu în lan. Lanul supracopt se va închide la culoare, iar pe plante se dezvoltă tot felul de agenţi patogeni, care strică calitatea recoltei. În plus, explică Pavel Nefir, cea mai mare problemă la cultura grâului este dată de încolţirea în spic, pentru că boabele încolţite îşi pierd calităţile de panificaţie, iar acest lucru face ca preţul grâului să fie foarte mic. 

După cum susţine Nefir, acestea sunt doar câteva neajunsuri mari care ar trebui să-i determine pe agricultori să folosească fiecare moment bun de lucru în câmp şi să urgenteze recoltatul. 

„Campania de recoltare în această vară, din păcate, se tot lungeşte, deşi în ultima săptămână au fost şi zile bune de lucru în câmp. Se şi văd unele progrese realizate de agricultori. Treieratul orzului este pe sfârşit, însă mai există circa 80 de hectare de recoltat. Din cauza vremii neprielnice, perioada de recoltare a fost deosebit de lungă, cu repercusiuni şi asupra nivelului de producţie, dar şi asupra calităţii producţiei. Agricultorii merg cu un nivel de recoltă de 4.180 kg la hectar, deşi au prognozat că realizează cel puţin 4.220 de kg de orz pe hectar. Rapiţa este recoltată în proporţie de 93%. Mai sunt circa 470 hectare de recoltat. Nici aici, producţia realizată nu este cea scontată. La ora actuală, agricultorii merg cu 2.400 kg la hectar, faţă de 2.750 kg la hectar, cât era prognozat”, a mai precizat ing. Pavel Nefir. 
Sursa: Agerpres