România se va afla printre țările din Europa care se vor confrunta săptămâna viitoare cu câteva zile în care temperaturile vor fi foarte scăzute, avertizează meteorologii. Masa de aer arctic va pătrunde și în țara noastră, iar temperaturile vor scădea considerabil, putând ajunge noaptea și la zero grade.

Românii se mai pot bucura însă de vreme frumoasă în weekend și în primele zile ale săptămânii următoare, respectiv luni și marți. Astfel, în prima zi a săptămânii va fi vreme frumoasă, cu temperaturi neobișnuit de ridicate.

Marți, maximele vor mai avea valori între 9 grade în nordul Moldovei și 23 de grade în sudul Munteniei. Ulterior, ploile vor cuprinde suprafețe din ce în ce mai extinse, iar la peste 1.800 m se vor transforma în lapoviță și ninsoare, arată ANM. Iar meteorologii se așteaptă ca perioada cu vreme foarte rece să dureze câteva zile.

Weekendul va începe cu timp frumos în toată țara. Norii vor deveni tot mai puțini, iar temperaturile vor fi mult mai mari față de cele normale și vor ajunge până la 26, poate chiar 27 de grade Celsius în vestul și în sud-vestul țării.

La fel de cald va fi și la începutul săptămânii viitoare în București, dar de marți, temperaturile vor începe să scadă. Condițiile de ceață vor dispărea, norii se vor înmulți, iar marți noaptea va crește probabilitatea de ploaie slabă.

În schimb, norii vor sta departe de Capitală în acest weekend și doar în primele ore ale dimineții va fi ceață. Vântul va adia ușor, iar temperaturile vor crește de la 8 grade Celsius în zori, până la 23 de grade, după-amiaza.