Direcţia europeană pentru obţinerea vaccinului împotriva noului coronavirus este ca statele europene să plătească companiilor farmaceutice banii pentru cercetare, iar acestea să pună în vânzare vaccinul la un preţ accesibil şi pentru ţările mai sărace, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, într-o dezbatere pe teme de concurenţă.

„Eu cred că aici ne îndreptăm cu vaccinul, legat de Covid. Am văzut declaraţia preşedintelui Macron, care spune că vaccinul trebuie tratat ca un bun public, deci cred că aceasta va fi direcţia: companiile să colaboreze în cercetare, să nu risipim cumva eforturile în mai multe proiecte de cercetare disparate şi o dată ce îl avem disponibil plătim companiilor banii, dar produsul să fie destul de ieftin astfel încât să ajungă la oameni mai săraci sau la ţările mai sărace. Cel puţin pe zona Covid, în direcţia aceasta ne îndreptăm”, a apreciat Bogdan Chiriţoiu.

Trebuie regândite colaborări între fonduri de investiţii de cercetare-dezvoltare şi companiile farmaceutice

Preşedintele Consiliului Concurenţei a răspuns astfel declaraţiei directorului general al producătorului de medicamente Terapia Cluj, Dragoş Damian, care a cerut ca Uniunea Europeană să finanţeze cercetările companiilor farmaceutice.

„Trebuie regândite inclusiv colaborări între fonduri de investiţii de cercetare-dezvoltare pe care Uniunea Europeană să le pună la dispoziţia companiilor farmaceutice în aşa fel încât acestea să aibă mai mulţi bani pentru cercetare, iar produsul finit să fie pus pe piaţă la un preţ mai mic. Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană să meargă în avans către companiile farmaceutice, să le zică ‘Vă dăm atâţia bani, cercetaţi pe aceste zone, pentru că acestea sunt importante acum, şi în final noi compensăm sau vă lăsăm să vindeţi produsul la un preţ mai mic, mai acceptabil pentru toţi cetăţenii europeni’ ”, a declarat directorul general al Terapia Cluj, potrivit Agerpres.