Ce este falimentul? Incapacitatea de îndeplinire a obligaţiilor de plată. Sunt băncile greceşti în faliment? Cel puţin la acest început de săptămână lucrurile aşa arată. După ce grecii au încins bancomatele cu retrageri succesive la acest început de vară, acum băncile îi aşteaptă pe clienţi… cu lacătul pe uşă. Publicaţia elenă Kathimerini citată de Bloomberg menţionează că nu este exclus ca băncile să rămână închise până la referendumul din 5 iulie a.c. în care grecii vor fi consultaţi asupra căii de urmat în negocierile cu creditorii străini. La momentul sosirii veştii deja la Atena erau formate cozi de câte 40-50 de persoane la bancomatele instituţiilor de credit.

"Grecia va introduce controlul capitalului şi vaţine băncile închise după ce creditorii au refuzat să extindă programul de rostogolire a datoriilor, iar deponenţii stau la coadă pentru retragerea de cash", transmite Reuters. Bursa de la Atena va fi, de asemenea, închisă Guvernul încercând să admnistreze şocul financiar după neînţelegerile cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Băncile elene erau susţinute în principal în baza finanţărilor din sistemul băncilor centrale care urcaseră la peste 125 miliarde euro, în condiţiile în care populaţia a fugit cu peste 100 miliarde euro spărgând în ultimii cinci ani aproximativ jumătate din depozitele de 237 miliarde euro consemnate în vara lui 2009, înainte de izbucnirea crizei care macină ţara.

"Un act fără precedent"

"Decizia BCE de astăzi de a limita lichiditatea către băncile greceşti a forţat banca centrală a Greciei să propună o vacanţă bancară şi o restricţie a retragerilor de cash", a anunţat într-o intervenţie televizată premierul Alexis Tsipras, adăugând că respingerea de către partenerii externi a solicitării Greciei pentru prelungirea acordului constituie "un act fără precedent". Decizia reprezintă o încercare a liderilor europeni de a-i şantaja pe greci pentru a pune în umbră referendumul. Un mesaj reluat şi pe Twitter potrivit The Telegraph: "Hotărârile recente ale Eurogrupului şi BCE au un singur obiectiv: încearcă să înăbuşe voinţa poporului grec." "Nu vor reuşi", a declarat şeful Guvernului format la acest început de an de formaţiunea stângii radicale Syriza. "Depozitele sunt sigure şi oamenii trebuie să rămână calmi", a continuat el.

Euro cade în faţa dolarului

Fără această închidere a băncilor menită să prevină generalizarea panicii întregul sistem financiar elen ar fi intrat în colaps, a declarat pentru Bloomberg Anthimos Thomopoulos, şeful executiv al Piraeus Bank. În acelaşi timp la nivel european se discută despre cum Grecia poate fi pusă sub carantină pentru ca această criză să nus e extindă la nivelul întregului bloc monetar. Moneda unică europeană a deschis sesiunea asiatică la un nivel de 1,1012 dolari pentru un euro, ceea ce reprezintă o scădere de un procent faţă de ultima valoare de închidere a săptămânii precedente.

Îngheţul vine peste Grecia… chiar vara

"Este o zi foarte neagră pentru Grecia", spune profesor Nicholas Economides, coleg al celebrului economist Nouriel Roubini la Stern Shool of Business a Universităţii din New York. "Economia elenă, deja în stagnare va intra într-un îngheţ profund", a declarat acesta. Este un vânt rece care vine în plin sezon estival. Turiştii s-au alăturat grecilor la cozile de la bancomate. "Am încercat să merg la băncile mai mari. Sunt aici pentru încă o lună şi vreau să mă asigur că voi avea cash la mine", spune în reportajul Reuters Cassandra Preston, turistă venită din Canada.

Ora întunecată a Europei

Guvernanţii Greciei joacă în continuare tare. Încearcă să mute presiunea către Europa şi pieţele financiare internaţionale. "Este o oră întunecată pentru Europa… fără îndoială că de unde ne aflăm suntem pe deplin conştienţi de acest lucru", a declarat ministrul de finanţe elen Yanis Varoufakis într-o intervenţie pentru BBC preluată de Zero Hedge. El nu este, însă, de acord că măsura este "una de control a capitalului". Mesajul a fost transmis la televiziunea britanică, dar şi pe contul său de Twitter: "Controlul capitalului într-o uniune monetară este o contradicţie în termeni. Guvernul Greciei se opune chiar conceptului în sine."

Un acord încă este posibil

Sunt chiar sortite morţii băncile greceşti? Surse citate de Reuters susţin că sunt şanse ca asistenţa de lichiditate din partea sistemului băncilor centrale din zona euro să fie reluat în câteva zile dacă se va ajunge din nou la masa negocierilor şi vor fi găsite soluţii. Cancelarul Germaniei Angela Merkel i-a invitat pe liderii partidelor majore din ţară la o întâlnire programată în cursul zilei de astăzi pentru a-i consulta cu privire la poziţia oficială ce trebuie luată în perioada următoare.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a afirmat că a luat legătura cu toate guvernele din zona euro pentru a da asigurări că Grecia va rămâne în zona euro. De asemenea, uşa este deschisă pentru negocieri în termenii propuşi de Uniunea Europeană, a mai precizat polonezul care deţine funcţia din luna decembrie a anului trecut.

Primul ministru francez Manuel Valls a insistat pentru reîntoarcerea la masa unor discuţii despre care reprezentanţi ai 18 state spun că au fost rupte unilateral de Grecia. "Nu mă pot resemna că Grecia va părăsi zona euro… Trebuie să găsim o soluţie", a declarat acesta într-o intervenţie televizată.

Până unde poate merge şantajul băncilor?

Se vor întoarce reprezentanţii Guvernului de la Atena cu coada între picioare la masa negocierilor de la Bruxelles? Consultantul financiar Karl Denninger crede că nu. "Grecia a aprins focul", titrează el pe portalul său Market Ticker. "Nu este absolut niciun motiv pentru ca guvernul grec să accepte orice la acest moment când se vede că intrarea ţării în UE a fost rezultatul unui comportament fraudulos atât din partea vechilor guvernări cât şi a băncilor", scrie investitorul stabilit în statul Florida. Despre băncile acum cu obloanele trase Denninger spune că ar trebui investigate pentru fraudele din trecut şi nu să li se accepte şantajul: "Preceptul potrivit căruia o mână de bancheri poate dicta politicile publice a fost întotdeauna obscen."