Dacă Târgul de Turism care s-a încheiat recent v-a luat pe nepregătite și nu ați apucat să faceți o selecție pentru Paște, agențiile de turism vor continua să păstreze mai multe destinații la prețuri reduse. Față de anul trecut, când city-break-urile au spart topurile în materie de vânzări, anul acesta turismul balneo, cu stațiunile Băile Felix și Băile Herculane, alături Valea Prahovei, fac concurență destinațiilor din Grecia, Bulgaria și Turcia. Bugetul mediu? În jur de 250  de euro.

„Fiind liniște acum în Turcia, toată lumea vrea să meargă. Și Grecia crește, chiar și Spania. Cu atât mai mult cu cât avem aeroporturi peste tot în România. Practic, se pleacă de pe toate aeroporturile, chiar și de pe aeroportul din Craiova, care arată foarte bine după o investiție de 9 milioane de euro“, spune Alin Burcea, proprietar Paralela 45. Aceste locuri sunt urmate de orașe europene precum Praga, Roma, Milano sau Lisabona, unde bugetul mediu alocat nu depășește 300 de euro.

Balneo sau Valea Prahovei

România continuă să fie o des­tinație accesibilă, chiar și pentru cei care aleg ca variantă de cazare un hotel de 4 stele, cu demipensiune într-o stațiune cum este Băile Felix. O simulare la Aqua President, pentru un pachet complet de două persoane, patru nopți, în cameră dublă, ajunge la 266 de euro.

Turiștii plătesc puțin mai mult pentru un pachet la President Spa Internațional, respectiv 325 de euro pentru patru nopți. Bineînțeles că există și varianta achiziției pe bucățele, pentru o noapte sau două. De pildă, o noapte de cazare la un hotel de 3 stele din Băile Herculane costă 21 de euro de persoană, pentru 4 stele fiind un plus de 10 euro, cu mic dejun inclus.

Pentru Valea Prahovei, prețurile sunt relativ similare. Cei care vor să petreacă patru nopți în Predeal, vor plăti în jur de 150 de euro pentru două persoane, cu mic dejun inclus, la hotel de 3 stele. Sau, dacă preferă Sinaia, atunci pot alege inclusiv varianta cu 27 de euro de persoană, pe noapte, tot la hotel de trei stele.

Grecia, Bulgaria sau Turcia

 

Mult mai accesibile decât în anii trecuți, pachetele pentru Grecia și Bulgaria încep de la 150 de euro, pentru doi adulți, trei nopți cazare și ajung la câteva sute de euro. O surpriză o reprezintă Antalya, despre care turoperatorii spun că va fi un boom anul acesta, tariful mediu apropiindu-se de 450 de euro la all inclusive, la 4 stele sau la 5 stele.

Ca noutate, agențiile propun Cipru, pentru perioada cinci-zece aprilie (441 euro), un pachet ce cuprinde cazare la 4 stele, mic dejun, zbor direct cu o companie low-cost, precum și transferurile de la aeroport și asistență turistică.

City-break-uri sau destinații exotice

Încă de anul trecut, Praga, Roma, Milano și Lisabona au ocupat lista cu priorități a turiștilor români, în special cei mai tineri, cu vârste cuprinse între 22 și 35 de ani. Cel puțin, așa arată statiscile pentru 2017. În Praga, tarifele sunt de aproximativ 240-280 de euro de persoană cu biletele de avion dus-întors și două nopți de cazare la hotel de  trei stele, în timp ce pentru Lisabona bugetul depășește 350 de euro, pentru trei nopți.

Pentru perioada Paştelui sunt și oferte în Dubai, Abu Dhabi, cu prețuri de la 650 de euro, sau în Hurghada, vacanță ce cuprinde şi o croazieră pe Nil, de la 1.150 de euro de persoană. Anul acesta, la Târgul de Turism au participat peste 200 de companii din 11 ţări.