Totodată, USR acuză „partidele politice mari” că practică „un joc dublu”.

Reacția partidului politic survine după ce CCR a declarat econstituţional proiectul de eliminare a pensiilor speciale.

„Ziua decisivă pentru eliminarea pensiilor speciale. Din motive de procedură, CCR a declarat astăzi neconstituţional proiectul de eliminare a pensiilor speciale adoptat cu mult populism de PSD şi PNL în Parlament. Cele două partide au refuzat orice propunere venită din partea USR de îmbunătăţire a proiectului astfel încât să ne asigurăm că respectă Constituţia. Rezultatul?

Proiectul a fost declarat neconstituţional, iar pensiile speciale rămân în vigoare. ‘Specialii’, cu preşedintele CCR în frunte, îşi vor putea încasa în continuare, aşadar, pensiile de mii de euro, graţie jocului dublu al partidelor politice mari. Una spun public, alta fac, crezând că-i pot păcăli pe români la nesfârşit”, a scris USR, pe pagina de Facebook.

Există soluții

Totodată, sursa citată a atras atenția că mai există soluţii pentru eliminarea pensiilor speciale, iar USR a pregătit un pachet de legi „perfect constituţional”.

„Dacă posibilitatea eliminării pensiilor speciale a fost blocată, cel puţin pentru moment, prin jocul din Parlament, USR solicită PSD şi PNL ca măcar să susţină proiectul USR de impozitare a pensiilor speciale în plată care depăşesc un anumit nivel. Este timpul să ofere românilor şi altceva decât minciuni şi ipocrizie! Avem însă soluţii şi pentru eliminarea pensiilor speciale. Parlamentarii USR au pregătit deja un pachet de legi perfect constituţional care să rezolve o dată pentru totdeauna această problemă şi îl vor depune în perioada imediat următoare”, a adăugat USR.