În jur de 60 de lideri mondiali au participat luni, la sediul Organizației Națiunilor Unite – ONU, la un summit privind ”urgenţa climatică”, menit să revigoreze Acordul de la Paris, din care SUA s-au retras cu puţin timp după venirea lui Trump la putere.

Summitul are loc cu o zi înainte de deschiderea dezbaterilor Adunării Generale (AG) anuale a ONU şi între cele două vineri de mare grevă la şcoală, coordonate la nivel mondial.

”Urgenţa climatică este o cursă pe care suntem pe cale să o pierdem, dar o putem câştiga”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care a invitat-o la tribună şi pe suedeza de 16 ani, Greta Thunberg, ce a luat cuvântul în deschiderea summitului, la ora 14.00 GMT.

Antonio Guterres le-a cerut liderilor să anunţe revizuiri în creştere ale planurilor lor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Potrivit unui pre-bilanţ al ONU întocmit luni, 66 de state au subscris obiectivului unei neutralităţi a carbonului până în 2050. Până în prezent, doar aproximativ 20 de ţări au înscris acest orizont în legea lor naţională sau au angajat acest proces în acest sens. Uniunea Europeană (UE) speră să ajungă la un consens între statele membre în 2020.

În discursul său furios de la tribuna ONU, Greta Thunberg i-a mustrat pe liderii planetei pentru lipsa lor de acţiune împotriva schimbării climatice.

”Nu ar trebui să fiu aici, ar trebui să fiu la şcoală, de partea cealaltă a oceanului. Cum îndrăzniţi? Mi-aţi furat visele şi copilăria cu vorbele voastre goale”, a spus ea cu o voce tremurătoare, dar puternică.

”Mă număr totuşi printre cei care au noroc. Oamenii suferă, mor. Ecosisteme întregi se prăbuşesc, suntem la începutul unei extincţii în masă şi vorbiţi doar despre bani şi poveşti cu zâne despre creşterea economică eternă! Cum îndrăzniţi?”, a adăugat ea.

”Ne-aţi lăsat baltă. Dar tinerii încep să vă înţeleagă trădarea. Dacă aţi decis să ne lăsaţi baltă, vă spun: nu vă vom ierta niciodată. Nu vă vom lăsa niciodată să scăpaţi aşa. Lumea se trezeşte şi schimbarea vine, indiferent că vă place sau nu”, a conchis ea, în aplauzele marii săli a Adunării Generale.

Ghețarii se topesc văzând cu ochii

Neutralitatea carbonului presupune ca ţările să se angajeze să-şi reducă la maximum emisiile şi să compenseze restul, de exemplu replantând arbori, care absorb carbonul din aer.

Acest scop era considerat atât de radical în 2015, încât termenul a fost exclus din textul Acordului de la Paris, însă el este pe cale să se impună. El a prins greutate în urma caniculelor din vara trecută, din cauza cicloanelor şi imaginilor cu gheţari care se topesc aproape văzând cu ochii.

”Trebuie să sperăm că acest grup de ţări, de actori şi de autorităţi locale progresiste pregătesc al doilea val, pentru a demonstra unde se află modernitatea, unde se află progresul”, a declarat Laurence Tubiana, una dintre arhitectele Acordului de la Paris, citată de presa internațională.

Ultimii cinci ani ar constitui cea mai cladă perioadă înregistrată vreodată, potrivit unui raport publicat duminică de ONU. Terra este în mediu cu 1°C mai caldă decât în secolulu al XIX-lea, iar ritmul urmează să se accelereze.