De vină ar fi fost nişte vibraţii şi un zgomot puternic, resimţit de la unul dintre motoare. Aeronava a aterizat în siguranţă pe aeroportul din Cluj.

„Avionul a început să scoată un zgomot foarte puternic din partea stângă, dacă nu mă înșel. Zgomotul a persistat, avionul a încercat să se ridice și, evident, că s-a instaurat o stare de panică. Avionul a mai survolat încă 30-40 de minute și a ajuns după 50 de minute de panică înapoi la Cluj. Din fericire, toată lumea e ok”, a povestit unul dintre pasageri, conform Digi 24.

În această dimineață, compania Blue Air a pus la dispoziția Capital câteva imagini cu motorul care a cauzat zgomotele și, mai apoi, revenirea avionului pe aeroportul din Cluj. Conform companiei, „situația în care a fost implicată o aeronavă Blue Air, aseară, pe Aeroportul Internațional Cluj – Napoca a fost cauzată de ingestia unui FOD (foreign object debris), cel mai probabil – o pasăre sau un animal de mari dimensiuni. Aeronava Blue Air 0B3101, aflată în perfectă stare de funcționare, a decolat, conform programului de zbor de pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca duminică, 1 aprilie, la ora 21.41, cu destinația Aeroportul Henri Coandă. La scurt timp după decolare aeronava s-a reîntors in siguranta pe Aeroportul Cluj și a aterizat la ora 22.25.” 

 

În urma inspecției realizată de echipa  tehnică s-a concluzionat faptul că motorul a fost afectat în urma ingestiei unui FOD, un animal sau o pasăre, chiar la ridicarea aparatului de la sol. După cum se observă și din imaginile atașate, motorul prezintă semnele clare ale ingestiei unui corp extern (FOD) la decolare.

„Comandantul a decis, pe baza procedurilor si a compententelor sale, revenirea pe aeroportul Cluj-Napoca. Echipajul nostru nu a solicitat asistență la aterizare, revenirea pe pistă s-a realizat normal și, în niciun moment al zborului, siguranța pasagerilor Blue Air nu a fost pusă în pericol. Dorim să mulțumim echipajului nostru pentru modul impecabil în care au gestionat în-treaga situație. O altă aeronavă Blue Air a decolat de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Aeroportul Internațional Cluj pentru preluarea pasagerilor și s-a reîntors la București la ora 02.35”, explică reprezentanții Blue Air.