Mercedes-Benz a inaugurat, miercuri în Oradea, depozitul central de piese de schimb din România, rezultat al unei investiţii de circa trei milioane de euro în dotarea depozitului şi în creşterea stocului de piese.

Piese de schimb în valoare de 5 milioane de euro

Stocul permanent de piese, are o valoare de vânzare de aproximativ cinci milioane de euro şi cuprinde piese pentru mărcile Mercedes-Benz, smart, Chrysler, Jeep, Dodge şi Mitsubishi Fuso Canter.

„Deoarece suntem încrezători în potenţialul viitor al pieţei, Mercedes-Benz România continuă să îşi consolideze acum poziţia pentru momentul în care vom putea vorbi din nou de creşteri în piaţă, iar depozitul de la Oradea reprezintă un angajament în acest sens faţă de clienţii şi partenerii noştri”, a declarat în timpul conferinţei de inaugurare, CEO-ul Mercedes-Benz România, Michael Grewe.

Roţi dinţate, produse în uzina din Cugir

0-43645-2.jpgDepozitul central al Mercedes-Benz ar o suprfaţă de 4.000 metri pătraţi şi cuprinde circa 13.500 de repere distincte din diferite categorii, începând de la siguranţe până la agregate . Volumul maxim de  stocare al depozitului este de aproximativ 23.000 de repere, iar compania germană speră să atingă acest nivel în următoarele luni. Circa 15% din stocul prezent în Oradea este compus din elemente de caroserie.

În depozitul din Oradea se află şi piese auto fabricate în România, la Cugir. Printre acestea se numără roţi dinţate, întinzătoare de lanţuri, arbori cu came si semifabricate.

Livrari zilnice în România

Livrarea pieselor de schimb de la depozitul central din Oradea către centrele autorizate Mercedes-Benz din ţară se efectuează în cursul unei singure zile. Totuşi, în cazul în care piesele solicitate nu sunt disponibile în depozitul din Oradea, ele sunt comandate de la depozitul central Daimler din Germania, iar livrarea acestora durează două zile.

Depozitul inaurat miercuri în Oradea este primul de acest gen din România. Până acum, existau numai depozite amenajate în cadrul dealerilor locali. Astfel, depozitul din Oradea, joacă şi rolul de centru logistic pe piaţa locală a pieţelor de schimb ale grupului Daimler.

„Depozitul din Oradea susţine activitatea after-sales Mercedes-Benz pe piaţa autohtonă”, a declarat la rândul său, Philipp Hagenburger, After-Sales Manager Mercedes-Benz România.

UPDATE: 17 angajaţi, cu salariul mediu pe economie

0-43644-1.jpgPotrivit managerului de pise de schimb al Mercedes-Benz România, Laurenţiu Şiţu, în prezent lucrează 17 persoane în depozitul din Oradea. Trei dintre angajaţi desfăşoară o muncă de birou, iar 14 muncesc efectiv în depozit, pentru „salarii medii pe economie în România”. Altfel spus, acestia câştigă în jur de 1.300 de lei net lunar.

Pe de altă parte, Şiţu a explicat că locaţia depozitului a fost aleasă pentru a ajuta la logistica de transport în România. „Dacă am fi amplasat depozitul undeva în centrul ţării, acest lucru ar fi însemnat un drum de întros în plus pentru dealerii din vest”, a spus reprezentantul Mercedes-Bnez România.