Economia Japoniei a cunoscut o creştere economică pozitivă în cel de-al doilea trimestru, după ce s-a aflat timp de 12 luni în cea mai mare recesiune din ultimii 60 de ani.

Produsul Intern Brut al Japoniei a crescut cu 0,9% faţă de trimestrul precedent şi a înregistrat o progresie de 3,7% în ritm anualizat.

Japonia este a treia ţară puternic industrializată, după Germania şi Franţa, care iese din recesiune, motivul fiind planurile masive de relansare economică care au stimulat investiţiile şi mediul de afaceri.

Cu toate acestea, economiştii apreciază că Japonia este în continuare departe de o revenire economică stabilă. Mulţi dintre ei nu exclud ideea ca în trimestrul al treilea sau al patrulea, economia niponă să revină pe minus, odată ce ajutoarele publice de stat se vor fi terminat.

Momentul adevărului: primul trimestru din 2010

Astfel, Kyohei Morita, economist la Barclays Capital din Tokyo, spune că adevăratul test de rezistenţă pentru cea de-a doua mare economie a lumii va fi susţinut între ianuarie şi martie 2010, când efectele măsurilor de relansare se vor atenua.

În ultimul raport referitor la situaţia economiei, banca centrală a Japoniei s-a arătat prudentă în a evalua performanţele economice. Instituţia a avertizat că rata şomajului va rămâne ridicată, iar populaţia va cheltui în continuare puţin, cu toate că situaţia economiei nu se va mai înrăutăţi.

UPDATE:
Indicele Nikkei nu se „bucură”

În ciuda veştii că economia a ieşit din recesiune, Bursa de la Tokyo a închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi pe roşu. Nikkei 225 a suferit astăzi o pierdere de 3%, ceea ce înseamnă că veştile bune nu s-au reflectat aproape deloc în evoluţia pieţei de capital.

Investitorii sunt în continuare îngrijoraţi de aprecierea monedei japoneze. Dolarul a ajuns astăzi la 95 de yeni, ceea ce este un semnal de alarmă pentru companiile nipone, care vor avea rezultate financiare mai slabe decât au prevăzut, în cazul în care dolarul va fi sub pragul de 95 de yeni.

DETALII:
Citeşte şi Franţa şi Germania au ieşit din recesiune.