Actorul Bogdan Stanoevici, unul dintre cei mai mari actori din România se zbate între viață și moarte. Potrivit Gândul, acesta a fost transferat de câteva zile la Institutul Inimii din Bucureşti. Se pare însă că plămânii actorului sunt afectați aproape integral, motiv pentru care a şi fost operat de urgență pentru a-l stabiliza.

De menționat este faptul că, Bogdan Stanoevici, fost ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni și candidat la Președinția României a ajuns inițial la spital după ce s-a infectat cu coronavirus, doar că în spital ar fi contactat o bacterie, iar starea lui de sănătate s-a agravat.

Astfel, chiar în ziua de Ajun, pe 24 decembrie, acesta a fost transferat de la Spitalul ”Sf. Pantelimon” din Capitală la Institutul Inimii de la Fundeni, unde este îngrijit de o echipa medicală coordonată de prof. dr. Șerban Bubenek.

Surse medicale au declarat pentru Gândul că Bogdan Stanoevici a fost trecut pe oxigenare extracorporală, o intervenție delicată, realizată prin procedura ECMO, în scopul de a-i pune plămânii în repaos total pentru o perioadă de 7-15 zile.

“Aceste două săptămâni sunt critice, însă medicii speră ca plămânii afectați aproape integral să redevină funcționali. În continuare, este în stare gravă”, au dezvăluit sursele citate.

Nu voia să poarte masca de protecție

De menționat este faptul că, încă de la începutul lunii noiembrie, Bogdan Stanoevici  susținea că nu poartă mască de protecție împotriva infecției cu noul coronavirus pentru că este ”sănătos”. Totodată, actorul a mai spus că a făcut lunar teste anti-COVID, iar toate au ieșit negative.

”Pentru a evita speculaţiile ulterioare şi atacurile inutile, vă spun eu acum – faptul că nu port mască este în primul rând pentru că sunt sănătos. Şi aici îl citez pe ministrul Sănătăţii, care a spus că masca o poartă oamenii bolnavi, oamenii sănătoşi nu o poartă.

Am făcut în fiecare lună câte un test, din motive diferite. Toate negative. Pe de altă parte, am purtat-o acolo unde eram obligat să o fac, pentru că eu sunt un respectuos al legii şi mi-a ieşit un herpes. Îmi pare foarte rău că vă dau din casă, dar în momentul în care aş pune mască s-ar produce o infecţie şi chiar nu am timp de infecţii în acest moment”, spunea Bogdan Stanoevici, potrivit Agerpres.

Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu