În unele situaţii nici nu era nevoie de prezenţa la evaluări, iar studenţii ar fi primit direct diplomele în schimbul banilor. Potrivit IGPR, cercetările procurorilor au pornit de la mai multe plângeri ale studenţilor care au reclamat că li s-au solicitat bani în schimbul admiterii sau chiar a prezenţei într-un examen. Totdată, unii angajaţi ai administraţiei facultăţilor ar fi pretins bani în schimbul diplomei de licenţă.
Prodecanul universităţii private Bioterra din Bucureşti este cercetat pentru fapte de corupţie şi fals, iar poliţiştii au efectuat joi percheziţii la domiciliul acestuia din zona Drăgăşani din judeţul Vâlcea, au declarat surse din cadrul anchetatorilor. Prodecanul este acuzat că împreună cu decanul ar fi acordat note mari la examenul de licenţă în schimbul unor sume de bani primite de la studenţi.
Percheziţiile au avut loc în această dimineaţă în Bucureşti, Ilfov, Vâlcea şi Olt, iar mai multe persoane acuzate de luare de mită, corupţie şi fals au fost duse la audieri, potrivit unei comunicări oficiale a IGPR.
Rectorul Universităţii private Bioterra din Bucureşti, Cornel Trandafir, a declarat  pentru Agerpres că întreaga conducere a instituţiei de învăţământ superior este interesată de clarificarea problemelor apărute la universitate. "În prezent sunt percheziţionate toate secretariatele facultăţilor noastre. Şi noi suntem interesaţi să fie clarificată problema. Este vorba de o publicitate negativă la adresa universităţii noastre. Este un blam care va cântări foarte greu în opţiunile viitorilor candidaţi. Chiar dacă ancheta se confirmă sau nu se confirmă, răul este făcut", a spus rectorul.
"În cauză se efectuează cercetări faţă de mai multe cadre didactice şi salariaţi ai unei instituţii de învăţământ superior din municipiul Bucureşti, pentru fapte de corupţie şi fals. Aproximativ 40 de persoane vor fi conduse la audieri urmând ca, în funcţie de rezultatul acestora, să se dispună măsuri legale", mai scrie în comunicatul IGPR.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat  că a trimis o comisie de control la Universitatea Bioterra pentru a verifica dacă procedurile de notare, de eliberare a diplomelor şi de conţinut au fost respectate. Procurorii au descins în această dimineaţă la 22 de adrese, iar printre cei percheziţionaţi se află şi profesori universitari de la Universitatea Bioterra din Bucureşti, precum şi angajaţi ai universităţii la nivelul de administraţiei. Ecaterina Andronescu şi-a manifestat speranţa ca ancheta organelor abilitate la Universitatea Bioterra să nu reprezinte un "foc de paie" prin prisma faptului că săptămâna viitoare urmează a fi discutată moţiunea simplă pe educaţie la Camera Deputaţilor.

În clasificarea universităţilor întocmită de Ministerul Educaţiei şi Cercetării anul trecut, Universitatea Bioterra era în categoria a treia, a celor centrate pe educaţie, ceea ce înseamnă că acestea primesc un număr diminuat de locuri la master şi doar pentru programele care sunt de calitate.