Uniunea Europeană are o reacţie dură după protestele din Rusia! Autorităţile de la Moscova au trecut la represalii. Mii de oameni au fost deja arestaţi, iar o persoană şi-a dat foc.

Situaţia din Rusia degenerează

Situaţia din Rusia degenerează în urma protestelor anti Vladimir Putin. Cei de la UE au intervenit. Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a „deplâns” într-un tweet, ”arestările masive” din timpul protestelor pro-Navalnîi de duminică din Rusia.

Acesta susţine că s-a utilizat disproporţionat forţa împotriva protestatarilor şi jurnaliştilor, transmite AFP.

Şi secretarul de stat american Antony Blinken a condamnat duminică pe Twitter represiunea Moscovei împotriva protestatarilor anti-guvernamentali. Mesajul a atras reacţia MAE rus care a acuzat Statele Unite de „ingerinţă flagrantă” în afacerile sale interne.

Poliţia rusă a arestat duminică mai mult de 4.500 de persoane şi a blocat centrul mai multor oraşe, inclusiv Moscova, în timpul unor noi demonstraţii în toată ţara pentru eliberarea opozantului Alexei Navalnîi, informează agenţiile internaţionale de presă. Autorităţile ruse spun că aceste proteste nu au fost autorizate.

Potrivit organizaţiei OVD-Info, specializată în monitorizarea demonstraţiilor, cel puţin 4.407 persoane au fost arestate în 85 de oraşe, dar în principal la Moscova (1.357) şi Sankt-Petersburg (950). Printre cei arestaţi se numără şi soţia lui Navalnîi, Iulia, care venise să ia parte la demonstraţie în capitală.

Potrivit Uniunii Jurnaliştilor din Rusia, cel puţin 60 de reprezentanţi ai presei au fost arestaţi.

Alexei Navalnîi a fost arestat pe 17 ianuarie după ce s-a întors în Moscova din Germania unde a fost tratat după o presupusă otrăvire pentru care îl acuză pe Vladimir Putin şi serviciile de securitate ruse. El face obiectul mai multor proceduri judiciare, pe care le consideră motivate politic.

Într-un incident separat, poliţia a anunţat că un bărbat şi-a dat foc duminică în centrul Moscovei, după ce s-a umezit cu un lichid inflamabil. El a fost dus de urgenţă la spital, după ce ofiţerii şi trecătorii au stins focul în câteva momente de când s-a aprins, potrivit unui comunicat al poliţiei din Moscova, citat de Reuters.

Acesta a adăugat că bărbatul pare să fi recurs la acest gest din cauza a ceea ce a descris drept probleme personale. Nu a existat nimic care să sugereze imediat o legătură între incident şi protestele pentru eliberarea lui Navalnîi.