Temerile exprimate de liderii europeni cu privire la viitorul Uniunii, ca urmare a provocărilor aduse de pandemia de coronavirus, încep să se adeverescă.

Pe fondul eșecului factorilor de decizie de la Bruxelles de a veni cu un răspuns comun și cu un sprijin financiar corespunzător pentru cele mai afectate țări din Uniunea Europeană – UE, încrederea oamenilor de rând în viitorul comun se dovedește a fi puternic zdruncinată.

Euroscepticismul a explodat

Mai ales în Italia și Spania, cele mai lovite țări din Uniune, care și-au exprimat nemulțumirile cu privire la sprijinul acordat de UE de la cel mai înalt nivel, prin vocile premierilor Giuseppe Conte și Pedro Sánchez, cota de euroscepticism pare că a ajuns la valori care nu au mai fost întâlnite până acum.

Astfel, încrederea italienilor în UE se prăbușește.

Iar Rusia și China se află pe primul loc în ceea ce privește țările prietene, arată un sondaj realizat de SWG Research Institute, un prestigios institut italian de cercetare a opiniei publice.

China și Rusia au câștigat teren

Mult mai surprinzător este răspunsul italienilor atunci când vine vorba de inamicii țării lor: ca urmare a crizei COVID-19, Germania este văzută acum ca unul din inamicii Italiei.

Printre țările considerate de opinia publică italiană a face parte dintre prieteni, se detașează China, cu un procent de 52% dintre respondenții sondajului.

Urmează, pe locul doi, Rusia cu 32%. Iar SUA ocupă abia poziția a treia, cu 17%.

Diferența față 2019 este majoră: ca urmare a crizei COVID-19, China a câștigat 42%, în ceea ce privește încrederea italienilor, iar Moscova a crescut cu 17%.

De cealaltă parte, SUA au pierdut 12%. Poate mai grav este faptul că, la întrebarea ”cu cine ar trebui să se alieze Italia în viitor”, 36% dintre respondenți au răspuns China și doar 30% SUA.

”UE, surdă la probleme”

În ceea ce privește UE,  Uniunea a fost percepută de italieni ca fiind ”surdă” la problemele cu care s-a confruntat și încă se confruntă Italia.

În consecință, s-a produs o prăbușire a încrederii în instituțiile europene, care a ajuns la cote foarte mici, de la 42% în septembrie anul trecut la 27% în prezent.

Comisia Europeană a căzut de la 41% la 24%, iar Banca Centrală Europeană – BCE de la 43% la 25%, în aceeași perioadă.

Pandemia de coronavirus a zdruncinat și mai tare încrederea italienilor în partenerii europeni.

”Germania, cel mai rău dușman”

Un procent uriaș, de 45% dintre italieni, consideră acum germanii ca fiind cei mai răi dușmani.

Urmează francezii, pe locul doi,  cu 38%, apoi Marea Britanie, considerată o țară inamică de 17% dintre italieni.

În context, trebuie precizat că Angela Merkel fosta șefă a Comisiei Europene, în prezent cancelar al Gemaniei, declara în aprilie că actuala pandemie reprezintă cel mai mare test pentru Uniunea Europeană.

”Avem o provocare uriaşă privind sănătatea, provocare care afectează toate statele membre, chiar dacă în mod diferit”, a declarat Angela Merkel.