Uniunea Europeană s-ar putea pune împotriva Rusiei, după ce șeful diplomaţiei UE Josep Borrell a recomandat marţi adoptarea de noi sancţiuni împotriva Kremlinului, după afrontul suferit în timpul vizitei sale la Moscova.

Totodată, acesta și-a anunţat intenţia de a face propuneri în acest sens statelor membre, informează AFP, citată de Agerpres.

El a amintit și de situația opozantului Aleksei Navalîi, față de care Guvernul rus este ”fără milă”. De asemenea, șeful diplomației a mai vorbit și despre atacurile cibernetice, dar și despre acțiunile de dezinformare.

„Guvernul rus se află pe o cale autoritară şi este fără milă în cazul Navalnîi (…) Ar fi bine să prevedem sancţiuni. Îmi voi folosi dreptul de iniţiativă şi voi face propuneri care vor combina acţiuni pentru lupta împotriva dezinformării şi a atacurilor cibernetice”, a declarat el în faţa Parlamentului European reunit la Bruxelles.

Ce sancțiuni ar putea impune Uniunea Europeană

În ceea ce privește noile sancţiuni, acesta ar urma să fie evaluate în următoarele săptămâni, a mai spus şeful diplomaţiei UE. El a mai precizând totodată, că această chestiune va fi abordată la o reuniune a miniştrilor de externe ai UE din 22 februarie şi la un summit UE din martie.

De menționat este faptul că, Rusia a expulzat la finalu lsăptămânii trecute trei diplomaţi din Germania, Suedia şi Polonia pentru că aceştia ar fi participat la demonstraţiile de susţinere a opozantului Aleksei Navalnîi.

Anunţul a fost făcut în timp ce şeful diplomaţiei UE se afla într-o vizită oficială la Moscova, unde acesta susţine că a aflat de pe social media despre expulzările de vineri ale diplomaţilor europeni, în timp ce discuta cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov.

În acest context, și Germania, Suedia şi Polonia au anunţat luni că vor expulza câte un diplomat rus în replică la deciziile anunţate vineri de Rusia.